Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Năstase reclamă judecătorii care au dat verdictul în dosarul Zambaccian la Inspecţia Judiciară

Potrivit unui text publicat pe blogul lui Năstase, acesta a tras concluzia că "judecătorii completului au încălcat legea". "Este un raţionament simplu. Aşa mi se pare. Oricum, am fost, în mod inutil, dus de două ori la Tribunalul Bucureşti, unde nu s-a putut judeca cererea de contopire a pedepselor", mai scrie fostul premier. Conform articolului 406 din noul Cod de procedură penală, "hotărârea se redactează în cel mult 30 de zile de la pronunţare", mai precizează Adrian Năstase, pe blogul său. În sesizarea transmisă Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Năstase arată că membrii completului care l-au condamnat în dosarul Zambaccian, respectiv judecătorii Ionuţ Matei, Ioana Bogdan, Angela Dragne, Luminiţa Livia Zglimbea şi Cristina Rotaru, au comis abateri disciplinare. El precizează că după ce a fost condamnat, în 6 ianuarie, a formulat, în 21 ianuarie, o cerere de contopire a pedepselor din dosarele Zambaccian şi "Trofeul calităţii", care a fost încă judecată la Tribunalul Bucureşti pentru că ICCJ nu a terminat de redactat motivarea din primul dosar. "Drepturile mele sunt vătămate grav având în vedere că stabilirea cu exactitate a pedepsei ce urmează a fi executată poate influenţa regimul de detenţie care, în condiţiile legale, poate fi schimbat din semideschis în deschis", mai arată Năstase, în actul de sesizare a Inspecţiei Judiciare. Oficiali din cadrul Inspecţiei Judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că sesizarea fostului prim-ministru a fost înregistrată şi dată deja în lucru unui inspector. Aceasta este cea de-a doua sesizare pe care o transmite Adrian Năstase Consiliului Superior al Magistraturii. Fostul premier a mai trimis o petiţie CSM în legătură cu declaraţii făcute de preşedintele Traian Băsescu într-o emisiune televizată, în dimineaţa zilei în care instanţa supremă a dat decizia în dosarul "Zambaccian". Concluzia raportului în acest caz a fost că declaraţiile preşedintelui nu au afectat independenţa justiţiei. Instanţa supremă i-a condamnat în 6 ianuarie, în dosarul Zambaccian, pe Adrian Năstase la patru ani de închisoare cu executare, pe soţia acestuia, Dana Năstase, la trei ani cu suspendare, iar pe Irina Jianu, la patru ani cu executare. Fostul premier a fost încarcerat în aceeaşi zi. Mediafax.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.