'Nasul meu arată ca un garaj cu două locuri' - actorul Kevin Bacon, ironic despre aspectul său

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 17-06-2025 13:51

Actualizat: 17-06-2025 16:51

Article thumbnail

Sursă foto: https://www.latimes.com/entertainment-arts/story/2020-03-19/coronavirus-kevin-bacon-stay-home-campaign

Actorul american Kevin Bacon și-a exprimat dezamăgirea după ce serialul horror-comedy „The Bondsman" de pe Prime Video, în care joacă rolul principal, nu va fi reînnoit pentru un al doilea sezon.

Seria a debutat pe 3 aprilie și l-a avut în centru pe Bacon în rolul lui Hub Halloran, potrivit mediafax.

Într-un mesaj postat pe Instagram, actorul a declarat: „Sunt cu adevărat dezamăgit că The Bondsman nu se va întoarce pentru un al doilea sezon. Mi-a plăcut foarte mult să mă pun în pielea lui Hub Halloran și să lucrez la acea serie cu atât de multe persoane talentate. Aș vrea să vă pot da o explicație, dar sincer nu am una".

În paralel, Bacon a răspuns la Chestionarul Proust din Vanity Fair, unde a făcut declarații amuzante despre aspectul său fizic. Întrebat ce îi place cel mai puțin la înfățișarea sa, actorul a răspuns cu umor: „Nasul meu arată ca un garaj cu două locuri. Dacă merg printre oameni și nu vreau să fiu recunoscut, îmi ajunge să-mi acopăr nasul".

Bacon a mărturisit că detestă modul în care vocea i se întrerupe când trebuie să țină discursuri publice, precum și minciuna la alții. Actorul și-a exprimat speranța că cele mai fericite zile ale sale sunt încă pe drum.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri