Preşedintele Comisiei pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor, Natalia Intotero (PSD), a declarat vineri că educaţia trebuie să rămână apolitică, în contextul în care a primit "semnale îngrijorătoare" privind politizarea viitoarelor conduceri din unităţile de învăţământ preuniversitar.
"Învăţământul românesc trece prin momente dificile. Întregul proces educaţional a fost perturbat de situaţia epidemiologică mondială, iar elevii, cadrele didactice, precum şi personalul administrativ din sistem au fost obligaţi să se adapteze noilor condiţii şi realităţi. Aşa cum am mai spus, deschiderea şcolilor este o măsură pe care o susţin, pentru care fosta guvernare PNL trebuia să găsească de mult soluţii. Însă, subiectul de astăzi este la fel de important şi poate afecta generaţiile de elevi pentru mulţi ani de acum încolo. Vorbim despre politizarea unităţilor de învăţământ preuniversitar', a spus Intotero, potrivit unui comunicat de presă remis STIRIPESURSE.RO
Potrivit sursei citate, în data de 9 ianuarie 2021 încetează contractele de management educaţional ale directorilor şi directorilor adjuncţi din unităţile de învăţământ preuniversitar, care au ocupat aceste funcţii prin concursul organizat în 2016, iar conform legislaţiei în vigoare, funcţiile respective urmează să fie ocupate prin detaşare în interesul învăţământului, asigurând astfel conducerea interimară până la organizarea concursului.
"În acest context, am primit semnale îngrijorătoare privind politizarea viitoarelor conduceri. Sesizările respective subliniază modul partizan şi netransparent în care inspectoratele şcolare judeţene au făcut selecţia directorilor. Nu au fost consultate autorităţile locale, nu au fost consultaţi părinţii sau elevii, iar decizia, se pare, s-a luat din sediul de partid. La audierile din Parlament, toţi miniştrii propuşi de coaliţia de centru-dreapta au promis deschidere şi colaborare, inclusiv ministrul Educaţiei. Constatăm, însă, că au trecut doar două săptămâni şi deja avem mai multe întrebări decât răspunsuri. Pe ce criterii s-au ales directorii interimari peste tot în ţară? Ce impact vor avea aceste conduceri de moment asupra elevilor, care deja trec printr-o experienţă şcolară şubredă din cauza pandemiei? Nu în ultimul rând, trebuie să ne gândim şi la profesori, mulţi dintre ei cu familii acasă. Ţinând cont că suntem la mijlocul anului şcolar, ce se va întâmpla cu cadrele didactice care îşi desfăşoară acum activitatea pe orele rezervate directorilor demişi, după ce aceştia îşi vor relua activitatea educaţională cu normă întreagă de profesor?", a mai spus Intotero.
Aceasta şi-a exprimat "dezamăgirea" şi a făcut apel la factorii de decizie şi la liderii politici ai coaliţiei de centru-dreapta să nu politizeze sistemul de învăţământ.
"Nu destabilizaţi şi mai mult, în plină pandemie, un sistem aflat la limită, prin numirea unor persoane cu competenţe îndoielnice la conducerea şcolilor! Susţineţi profesioniştii, oamenii cu experienţă care cunosc sistemul şi ştiu să administreze corespunzător o instituţie de învăţământ! Încă este timp. Vă invit să găsim soluţii împreună, alături de cetăţeni, în vederea trasării unui viitor educaţional stabil şi coerent pentru toţi copiii. Prin dialog cu toate părţile implicate, putem asigura un mediu cu perspective pozitive şi pentru cadrele didactice şi restul personalului din învăţământ. Astăzi, îi voi adresa domnului Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei, o interpelare, solicitând clarificările de rigoare în toate aspectele menţionate anterior", a afirmat Intotero.
Natalia Intotero (preşedintele Comisiei de învăţământ a Camerei): Educaţia trebuie să rămână apolitică
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

497
Nicușor Dan l-a convocat pe Sorin Grindeanu la Cotroceni: Discuții urgente pe tema crizei din coaliție
497

2.901
Crin Antonescu spulberă criza: PSD de ce a acceptat prezența USR? Guvernul nu cade, nu cred în anticipate
2.901

153
Partenera preşedintelui Nicuşor Dan, Mirabela Grădinaru, la o masă rotundă pe tema adicţiilor / Mai mulţi miniştri şi specialişti, la evenimentul găzduit de Palatul Cotroceni
153

8.405
Fost președinte CSM, reacție la declarațiile lui Bolojan: „Probabil cel mai cutremurător dispreț exprimat în cuvinte în fața unei țări întregi”
8.405

939
România ar putea contribui la deminarea strâmtorii Ormuz. Ministrul Apărării îi răspunde lui Nicușor Dan: 'Ne-am făcut temele'
939

1.574
PNL, poziție de forță în fața lui Grindeanu: 'PSD poate cere ce vrea, noi mergem înainte cu Bolojan'
1.574

2.727
VIDEO Reacția lui Daniel Băluță la valul de concedieri anunțat de Ciprian Ciucu: 'Reducerea acestei scheme de personal este una binevenită, însă cu o condiție...'
2.727

1.589
Olguța Vasilescu (AMR) pune presiune pe Guvernul Bolojan: bani fără întârziere înainte de închiderea PNRR / Ce modificări legislative cer primarii
1.589

1.035
România și-a stabilit obiectivele în mega programul SAFE: Totul va ajunge pe masa CSAT
1.035

879
Radu Miruță: Militarii americani din România nu vor fi trimiși în Iran. România nu este o trambulină pentru atac
879

3.500
Sorin Grindeanu salută decizia de impact a Guvernului: 'Mă bucur că rațiunea a învins / Argumentele miniștrilor PSD au fost ascultate'
3.500

2.719
SG-ul PSD iese la atac și anunță că Ilie Bolojan are zilele numărate la Guvern: Ne afundă-n crize, sărăcie și suferință!
2.719

2.743
George Simion, reacție acidă după ce moțiunea anti-Buzoianu a picat în Senat: 'PSD nu a votat-o, azi e ziua când e la guvernare'
2.743
















Comentează