Natalie Grabow (80 ani) a dovedit că vârsta este doar un număr după ce a devenit cea mai vârstnică femeie care a încheiat, sâmbătă, istovitorul Campionat Mondial Ironman de la Kona (Hawaii), transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Americanca a înotat 3,8 km, a mers pe bicicletă 180 km şi a alergat 42 km în 16 h 45 min 26 sec, câştigând categoria F80-84 , la cea de-a zecea sa participare la legendarul concurs de anduranţă din Hawaii.
Grabow, originară din New Jersey, a descoperit triatlonul după ce a împlinit 60 de ani, iar Campionatul Mondial s-a calificat cu timpul de 15 hs 53 min obţinut la Ironman Maryland, devenind prima femeie care a încheiat cursa la categoria 75-79 ani.
''Toţi cei care facem sport suntem competitivi şi vrem să obţinem rezultate bune, dar călătoria contează cel mai mult'', a spus Grabow înaintea cursei de la Kona.
''Dacă participi la o categorie de vârstă, oamenii rareori îşi aduc aminte ce ai făcut în cursă, dar îşi amintesc că ai avut o atitudine bună, un zâmbet pe faţă şi sunt mulţumiţi de efortul tău. Sunt foarte norocoasă că pot face asta, aşa că alerg cu recunoştinţă'', a transmis Natalie Grabow.
Fostul record feminin de vârstă era deţinut Cherie Gruenfeld (inclusă în Hall of Fame), care a concurat la Kona la 78 de ani.
Organizatorii au sărbătorit realizarea americancei, pe care au numit-o o ''legendă a anduranţei'' şi au subliniat determinarea ei, cu sintagma ''vârsta este doar un număr'' în postările din social media.
La profesioniste, victoria a revenit debutantei norvegiene Solveig Lovseth, în 8 h 28 min 27 sec, urmată de Kat Matthews (Marea Britanie) şi de campioana din 2024, germanca Laura Philipp.
Competiţia masculină a avut loc în septembrie.
Comentează