Naţionaliştii maghiari primesc o nouă lovitură. Poliţiştii le-au confiscat un adevărat arsenal

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 29-11-2016

Actualizat: 29-11-2016

Article thumbnail

Sursă foto: EurActiv

Poliţia ungară a descoperit o nouă ascunzătoare de arme şi muniţii suspectată ca având legătură cu organizaţia paramilitară Frontul Naţional Maghiar (MNA, Magyar Nemzeti Arcvonal), relatează marţi MTI, potrivit agerpres.

În timpul unei percheziţii efectuate de Biroul naţional de investigaţii ungar la Jaszbereny, localitate aflată la circa 80 de kilometri est de Budapesta, au mai fost descoperite explozibili şi substanţe despre care se bănuieşte că sunt otrăvitoare.

În timpul operaţiunii a fost arestat un bărbat despre care se crede că are legături cu organizaţia extremistă menţionată.

Erdogan pregăteşte legea prin care va deveni SULTANUL Turciei

Săptămâna trecută, cinci persoane au fost plasate în detenţie în Ungaria după ce autorităţile au capturat arme în timpul unor acţiuni coordonate efectuate în mai multe localităţi. Toţi suspecţii au conexiuni cu organizaţia MNA, al cărei lider a fost arestat în octombrie după ce a împuşcat mortal un ofiţer de poliţie în oraşul Bony. Oraşele vizate de acţiunile Forţei antiteroriste ungare (TEK) au fost Budapesta, Ipolytolgyes, Jaszarokszallas, Pecs şi Putnok. Au fost confiscate arme, echipamente informatice de stocare a datelor şi materiale de propagandă, precum şi droguri.

Anterior în cursul acestei luni, 12 indivizi - de asemenea având legături cu MNA - au rămas în arest în Budapesta şi alte localităţi ungare după ce în locuinţele lor au fost găsite arme de foc şi explozibili.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri