Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

NATO cere est-europenilor să sporească bugetele apărării

NATO
'Judecând după acţiunile Rusiei, obiectivul ei este clar, şi anume stabilirea unei noi sfere de influenţă, sfidând dreptul internaţional şi acordurile pe care ea însăşi le-a semnat', a afirmat Rasmussen la Bratislava în timpul unui discurs susţinut înaintea conferinţei anuale pe probleme de securitate GLOBSEC, unul dintre principalele evenimente europene la care participă specialiştii în acest domeniu. La reuniune sunt prezenţi pentru prima dată şi cei patru premieri din ţările Grupului de la Vişegrad (Ungaria, Republica Cehă, Slovacia şi Polonia). Secretarul general al NATO a avertizat că ceea ce se întâmplă în prezent în Ucraina reprezintă 'o încălcare a fundamentelor securităţii europene şi o încercare periculoasă de a întoarce ceasul în trecut, de a desena noi linii de demarcaţie şi de a rescrie regulile', iar o astfel de evoluţie 'are implicaţii profunde pe termen lung pentru securitatea noastră şi necesită soluţii serioase tot pe termen lung'. În acest context, el a dat asigurări că 'Alianţa Nord-Atlantică este capabilă şi hotărâtă să facă orice va fi necesar atunci când va fi necesar', fără să precizeze însă dacă se referă şi la o prezenţă militară permanentă în unele state din flancul estic. Pe de altă parte, Rasmussen le-a cerut statelor membre NATO să-şi sporească bugetele pentru apărare. 'În ultimii cinci ani, cheltuielile militare ale Rusiei au crescut în termeni reali cu peste 10% anual, în schimb cele ale mai multor aliaţi europeni din NATO au scăzut în acelaşi interval de timp cu peste 25%, în unele cazuri chiar cu 40%', a subliniat el. 'Reducerea bugetelor pentru apărare a fost foarte pronunţată în Europa Centrală şi de Est, iar acest lucru nu mai poate continua. A sosit momentul să terminăm cu diminuarea acestor cheltuieli', a conchis secretarul general al NATO. AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.