Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

NATO cere Rusiei să nu inflameze situaţia din Crimeea

ucraina nato
'Sunt preocupat de evoluțiile din Crimeea. Cer Rusiei să nu întreprindă nicio acțiune care ar putea duce la o escaladare a tensiunilor sau la crearea de neînțelegeri', a afirmat Rasmussen într-un mesaj apărut pe Twitter. Anterior, Germania și-a exprimat la rândul său preocuparea față de evenimentele din Crimeea. Ministrul german al apărării, Ursula von der Leyen, a declarat că trebuie evitată o destrămare a Ucrainei. Declarațiile survin după ce mai multe zeci de persoane înarmate au ocupat clădirile parlamentului și guvernului din Simferopol, capitala republicii autonome Crimeea, și au arborat drapelul rus. Potrivit agențiilor de presă internaționale, un comando de cel puțin 30 de persoane înarmate, în uniforme militare fără însemne distinctive, au ocupat două clădiri oficiale din Crimeea. Ulterior, agenția de presă RIA Novosti a precizat că este vorba de așa-numite forțe de autoapărare ale etnicilor ruși din Crimeea, care vor organizarea unui referendum cu privire la statutul peninsulei după înlăturarea de la putere a lui Viktor Ianukovici săptămâna trecută. Crimeea a aparținut Rusiei, în cadrul URSS, și a fost atașată Ucrainei în 1954, la inițiativa secretarului general al PCUS de atunci, Nikita Hrușciov. Agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.