Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Schimbare de 180 de grade în NATO! Alianța a adoptat un nou concept strategic: China, o nouă amenințare

Alianţa Nord-Atlantică a adoptat miercuri, la summitul de la Madrid, noul Concept Strategic, care prevede contracararea ameninţărilor generate de Rusia şi de China. De asemenea, Finlanda şi Suedia au fost invitate oficial să devină membre NATO, anunţă secretarul general Jens Stoltenberg, relatează Mediafax.

"Astăzi, liderii statelor NATO au exprimat susţinere pentru noul Concept Strategic. Documentul este în curs de a fi publicat. (...) Noul Concept Strategic stipulează clar că Rusia reprezintă cea mai semnificativă şi directă ameninţare la adresa securităţii noastre. (...) În actuala formă a Conceptului, nu menţionăm China catalogând-o printr-un singur cuvânt, aliaţii afirmă că politicile coercitive ale Chinei constituie provocări la adresa intereselor noastre, la adresa securităţii şi a valorilor noastre. Conceptul prezintă şi poziţia noastră comună privind combaterea terorismului, precum şi a ameninţărilor cibernetice şi hibride", a declarat Jens Stoltenberg, potrivit agenţiei MEDIAFAX, în conferinţa de presă organizată la summitul NATO de la Madrid.

"Astăzi, liderii NATO au luat decizia istorică de a invita Finlanda şi Suedia să devină membre ale Alianţei Nord-Atlantice. Acordul obţinut aseară de Turcia, Finlanda şi Suedia a deschis drumul spre această decizie. Aş vrea să mulţumesc Turciei, Finlandei şi Suediei pentru acceptarea invitaţiei mele de organizare a negocierilor pentru a găsi un drum unitar înainte. (...) Este un acord bun pentru Turcia, este un acord bun pentru Finlanda şi Suedia, este un acord bun pentru NATO", a subliniat Jens Stoltenberg.

Vezi și: VIDEO - Iohannis anunță succesul României la summitul NATO: 'Consolidăm postura aliată pe flancul estic'

"Ne confruntăm cu o perioadă critică pentru securitatea noastră şi pentru pacea şi stabilitatea la nivel internaţional. Suntem uniţi şi solidari şi reafirmăm rezistenţa relaţiei noastre transatlantice. NATO este o alianţă defensivă şi nu reprezintă nicio ameninţare pentru nicio ţară", afirmă liderii statelor din cadrul Alianţei Nord-Atlantice în Declaraţia Summitului de la Madrid, reafirmând angajamentele privind apărarea colectivă.

"Angajamentul nostru privind Tratatul de la Washington, inclusiv în virtutea Articolului 5, este ferm. (...) Suntem uniţi în angajamentele faţă de protejarea democraţiei, a libertăţilor individuale, a drepturilor omului şi statului de drept. (...) Menţinem angajamentul de susţinere a ordinii internaţionale bazate pe reguli. Condamnăm războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei în cei mai puternici termeni. Este subminată grav securitatea internaţională şi stabilitatea şi constituie o încălcare flagrantă a ordinii internaţionale", subliniază liderii statelor NATO.

În contextul "ameninţărilor din toate direcţiile strategice", inclusiv de tip cibernetic, spaţial, hibrid şi asimetric, Alianţa Nord-Atlantică a adoptat noul Concept Strategic, prin care sunt reafirmate valorile şi sunt prezentate modalităţi de asigurare a apărării colective "printr-o abordare de 360 de grade". Conceptul Strategic prevede măsuri de disuasiune şi apărare, modalităţi de prevenire şi gestionare a crizelor şi soluţii dse securitate colectivă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.