Un armistiţiu şi negocieri de pace sunt singura soluţie pentru războiul din Ucraina, a afirmat marţi ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, notând că situaţia din războiul Ucraina-Rusia devine din ce în ce mai gravă, cu evenimente "sfâşietoare" în care sunt implicaţi copii, "şi este de aşteptat să se deterioreze în continuare", a consemnat MTI, potrivit Agerpres.
"Sunt tot mai multe arme şi propaganda pentru război devine mai puternică, cu un grav pericol de escaladare", a scris Szijjarto pe Facebook. "Noi avertizăm de câteva săptămâni în legătură cu acest lucru", a adăugat el.
"Există o singură soluţie, o singură cale de a pune capăt distrugerii şi masacrului, de a salva vieţile oamenilor şi de a preveni evoluţii şi mai grave: un armistiţiu şi negocieri de pace", conchide ministrul de externe ungar, explicând că din acest motiv conducerea ungară a lansat o "misiune de pace" ce include o vizită la Washington DC.
"Vom reprezenta această poziţie la summitul NATO: nu există soluţie pe câmpul de luptă", a insistat Szijjarto. "E imposibil de înţeles de ce nu se poate accepta acest fapt".
"Proiectele de rezoluţie pentru următoarele trei zile demonstrează o totală lipsă de înţelegere, cu NATO pregătită să lanseze o misiune în sprijinul Ucrainei. Noi nu ne vom implica în aceasta; nu vom furniza arme, nu vom furniza trupe şi nu vom participa la finanţare", a menţionat şeful diplomaţiei ungare.
Comentează