Programul de Securitate şi Siguranţă Publică - Justiţie aduce tehnologie modernă, know-how elveţian şi formare pentru specialiştii care lucrează în zonele cele mai sensibile ale justiţiei, a transmis, miercuri, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres.
"Astăzi am participat la lansarea Programului de Securitate şi Siguranţă Publică - Justiţie, parte a celei de-a doua Contribuţii Elveţiene pentru România. Este un program bine ţintit, construit pe expertiză elveţiană solidă, exact în zonele în care România are cea mai mare nevoie de sprijin: criminalitate financiară, utilizare de software specializat pentru investigaţii, recuperarea prejudiciilor şi protecţia celor vulnerabili. Pentru Ministerul Finanţelor, acest program nu înseamnă doar simplă coordonare financiară. Rolul nostru este să contribuim cu sprijin care să susţină avansul acestor proiecte, pentru ca Ministerul Justiţiei şi instituţiile din justiţie - parchete, instanţe - să aibă toate condiţiile pentru a lucra eficient. Acest lucru înseamnă decizii rapide, coordonare constantă şi intervenţie imediată. Iar ANAF are un rol esenţial în această ecuaţie", a notat Nazare.
Potrivit acestuia, în ultimele luni, ANAF a livrat cele mai bune rezultate din ultimii ani, respectiv recuperarea accelerată a prejudiciilor, mult mai multe dosare economice transmise către parchete, investigaţii mai rapide şi mai bine documentate, colaborare extinsă cu DNA, Parchetul General şi ANABI.
"Este o schimbare reală de ritm, care arată ce poate face statul atunci când instituţiile cooperează şi au instrumentele potrivite. Programul lansat astăzi va consolida această direcţie: aduce tehnologie modernă, know-how elveţian şi formare pentru specialiştii care lucrează în zonele cele mai sensibile ale justiţiei. Pentru România, miza este clară: un stat care protejează contribuabilii corecţi, recuperează banii din economia neagră şi poate face faţă criminalităţii financiare şi digitale cu instrumente la acelaşi nivel cu cele folosite de reţelele infracţionale. Ministerul Finanţelor rămâne implicat, prezent şi responsabil în acest program. Rezultatele trebuie să fie concrete şi vizibile", a adăugat ministrul Finanţelor.






























Comentează