Coordonatorul de joc al echipei Dallas Mavericks, Kyrie Irving, care a jucat un rol cheie în parcursul texanilor până în finalele NBA, a fost operat cu o fractură la mâna stângă, a anunţat, marţi, franciza texană, citată de AFP, potrivit Agerpres.
"El s-a accidentat la începutul lunii după un antrenament", a indicat echipa într-un comunicat dat publicităţii, adăugând că alte informaţii "vor fi comunicate ulterior".
Irving (32 ani), de opt ori selecţionat pentru All-Star Game, a realizat medii de 22,2 puncte şi 5,1 pase decisive pe meci în cursul sezonului, în care echipa sa a ajuns până în finala NBA, fiind învinsă de Boston Celtics cu scorul general de 4-1.
Irving, campion în 2016 cu Cleveland Cavaliers, a mai suferit o accidentare la mână. În sezonul trecut, el a lipsit o perioadă de pe parchet după o accidentare la mâna dreaptă.































Comentează