Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Neagu Djuvara surprinde: L-ar vrea pe Donald Trump preşedinte al SUA

djuvara 1

La mai puţin de şase luni înainte să împlinească 100 de ani, Neagu Djuvara a acordat un interviu agenţiei Agerpres, în care a vorbit despre viaţa sa, dar şi despre câteva teme de actualitate. Istoricul surprinde prin opinia sa despre alegerile prezidenţiale din SUA, afirmând că l-ar prefera pe Donald Trump.

"Avem de ales în Statele Unite acum între un mormon (Donald Trump — n.r.) și Hillary Clinton. Într-un sens, e bună și Hillary Clinton, fiindcă are experiența politică de atâția zeci de ani ai lui bărbat-său. Dar, mi-ar plăcea să vină mormonul, fiindcă ar da cu pumnul în Rusia fără niciun fel de jenă, ca să zic așa. Ar fi mult mai brutal", a declarat Djuvara.

În opinia lui Neagu Djuvara, sprijinul oferit de SUA este chiar mai important pentru România decât apartenenţa la UE, în actualul context geopolitic.

"Garanția cea mai mare ne-o dau SUA. Faptul că americanii sunt cei mai puternici din lume din punct de vedere militar, că au baze și în țara noastră și în Polonia și în Țările Baltice, înseamnă că suntem la adăpostul unui reflux al Rusiei. Rusia lui Putin rămâne la el, în granițele lui. Cel mult i se dă voie să pună mâna pe Ucraina, care, totuși, în timpul epocii țariste, a făcut parte din Marea Rusie. Restul, toată Europa este garantată de Statele Unite ale Americii. Și, în sensul ăsta, mă simt protejat", a mai declarat Djuvara.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.