Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Negociatorii-şefi european Michel Barnier şi britanic David Frost încearcă să tranșeze la Londra acordul post-Brexit

CCIR
Brexit

Negociatorii-şefi european Michel Barnier şi britanic David Frost se întâlnesc sâmbătă la Londra, cu scopul de a încerca să acopere divergenţele în negocierile unui acord post-Brexit, care se află de-acum într-un stadiu critic, relatează AFP, potrivit news.ro.

Michel Barnier a sosit sâmbătă la un centru de conferinţe, unde continuă negocierile.

La sosirea sa, vineri, la Londra, el a anunţat că va continua să lucreze cu ”răbdare şi hotărâre”.

”Nu suntem departe de momentul Take it or leave it (accepţi sau nu)”, declara el vineri, într-o întâlnire cu statele membre ale Uniunii Europene (UE), potrivit unor participanţi.

Barnier a reiterat linia deja avansată joi de către preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen - în prezent este imposibil să se spună dacă se poate ajunge sau nu la un acord.

Citește și: Medicul Adrian Marinescu: ‘Pas cu pas vor fi luate măsuri. Vom vedea că din ce în ce mai multe zone, le vom avea în varianta de lockdown’

De partea britanică, David Frost crede că un acord este ”încă posibil”.

Premierul său Boris Johnson a declarat că ”probabilitatea unui acord” depinde de UE şi dă asigurări că Regatul Unit ar putea ”prospera” şi fără un acord comercial.

Într-o dicuţie la telefon, vineri seara, cu omologul său irlandez Micheal Martin, Boris Johnson şi-a ”subliniat angajamentul de a ajunge la un acord care să respecte suveranitatea Regatului Unit”, potrivit Downing Street.

Cei doi şefi de guverne au ”reafirmat de asemenea necesitatea menţinerii în primul rând a Acordului din Vinerea Mare (care a pus capăt unor decenii sângeroase de tulburări între republicanii catolici, susţinători ai unificării cu Irlanda, şi unioniştii protestanţi, care vor ca provincia să rămână în cadrul Coroanei britanice) şi evitarea unei frontiere fizice în Insula Irlanda”.

Londra şi Bruxellesul mai au doar foarte puţin timp să se înţeleagă asupra acestui text, care să intre în vigoare la 1 ianuarie, când Regatul Unit, care a ieşit oficial din UE la 31 ianuarie, va înceta să mai aplice normele europene.

În lipsa unui acord la această dată, cele două părţi riscă un nou şoc economic, care s-ar adăuga celui cauzat de pandemia covid-19.

Negocierile se lovesc în continuare de garanţiile reclamate de Bruxelles britanicilor în domeniul concurenţei, modalitatea rezolvării diferendelor în cadrul viitorului acord şi accesul pescarilor europeni în apele britanice.

Potrivit unor surse europene, Michel Barnier a propus ca UE să restituie 15-18% din totalul cotelor europene pescuite în apele britanice şi să recupereze în mod simetric cote pescuite de către britanici la Oceanul Atlantic şi în Golful Gascogne (Bay of Biscay).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.