Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Negociatorii UE au încheiat un acord privind reformele în uriaşul program de subvenţii agricole al blocului comunitar

steag UE uniunea europeana U.E.

Negociatorii Uniunii Europene au încheiat vineri un acord privind reformele în uriaşul program de subvenţii agricole al blocului comunitar, introducând noi măsuri menite să protejeze fermele mici şi să limiteze impactul agriculturii asupra mediului.

Acordul pune capăt unei lupte de aproape trei ani pentru viitorul politicii agricole comune a UE, care va absorbi aproximativ o treime din bugetul UE 2021-2027, cheltuind 387 miliarde de euro pentru plăţi către fermieri şi sprijin pentru dezvoltarea rurală, scrie Mediafax.ro.

Reprezentanţii statelor membre ale UE şi ai Parlamentului European au încheiat acordul, care îşi propune să transfere banii de la practicile agricole intensive la protejarea naturii şi să restrângă la 10% gazele cu efect de seră ale UE emise de agricultură.

Acordul va impune ţărilor membre să cheltuiască 20% din subvenţiile pentru fermieri pe „scheme ecologice” în perioada 2023-2024, crescând la 25% între 2025-2027, potrivit proiectului obţinut de Reuters. Acordul final nu a fost încă publicat.

Alocarea acestor fonduri către fermieri ar urma să fie condiţionată de respectarea normelor de mediu. Parlamentul European şi statele membre ale UE trebuie să aprobe forma finală a acordului.

Noua politică agricolă a UE prevede că fiecare ţară trebuie să prezinte Comisiei Europene un plan pentru cheltuirea părţii sale din PAC, iar un obiectiv major este oprirea declinului micilor ferme europene.

Proiectul obligă fiecare ţară UE să redistribuie minimum 10% din plăţi către fermele mai mici. Ţările ar putea evita această cerinţă dacă utilizează alte metode pentru a distribui fondurile în mod echitabil.

Noua plan de subvenţii va limita definiţia de „fermier activ”. Parlamentul a căutat o definiţie care să excludă prelucrătorii la scară largă de produse agricole şi să oprească fondurile destinate întreprinderilor neagricole.

Acordul ar urma să includă şi o cerinţă ca ţările membre să ofere aproximativ 3% din subvenţii către tinerii fermieri. De asemenea, vor fi incluse standardele pentru condiţiile de muncă în agricultură şi un fond de criză în cazul în care pieţele agricole sunt perturbate de o urgenţă, cum ar fi o pandemie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.