Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Negocieri cruciale la Ministerul Sănătății - Cadrele medicale, decise să intre în grevă generală

Inquam Photos/Octav Ganea
Sorina Pintea ministrul sanatatii

O delegaţie a sindicaliştilor Federaţiei Sanitas a ajuns, luni dimineaţă, la sediul ministerului Săntăăţii, pentru a purta discuţii cu oficialii instituţiei conduse de Sorina Pintea referitor la reducerea sporurilor din domeniu.

Sindicaliştii susţin că procedura de negociere a contractului colectiv de muncă a fost demarată anul trecut în luna aprilie, s-a negociat intens timp de aproximativ trei luni, după care, din luna august 2017 şi până acum, nu s-a mai întâmplat nimic.

"Una dintre revendicările Federației Sanitas legată de actuala grevă de avertisment și viitoarea grevă generală este renegocierea contractului colectiv de muncă, semnarea și înregistrarea acestuia astfel încât să fie aplicabil sistemului de sănătate. În mod similar și la muncă avem aceeași revendicare, de a negocia contractul de muncă pentru sectorul de asistență socială. Este una dintre revendicările Federației Sanitas, la care ținem, iar faptul că azi (luni -n.r.) s-a dat curs solicitării noastre este un moment de revenire la masa de dialog. (...) Eu nu cred că negocierile asupra contractului vor avea loc într-un ritm mare, încât până la sfârșitul săptămânii să fie semnat și înregistrat și să producă efectul de a bloca acțiunile de protest", a declarat Mircea Ciocan, vicepreședinte Sanitas, înainte de a intra la discuţii în ministerul Sănătăţii, informează Mediafax.

ALERTĂ - Inspecția Judiciară a DESCINS la DNA și DIICOT

Negocierile vin în contextul în care sindicaliştii Sanitas au intrat, luni, de la 09.00 la 11.00, în grevă de avertisment, urmând ca vineri, 11 mai, să intre în grevă generală. Ei susţin că se înregistrează scăderi salariale în domeniu cuprinse între 500 şi 1.100 de lei.

Săptămâna trecută, premierul Viorica Dăncilă a precizat că sindicatele din Sănătate au fost chemate marţi, pe 8 mai, la discuţii cu premierul şi miniştrii Muncii, Sănătăţii şi de Finanţe, legat de nemulţumirile acestora privind sporurile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.