Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Negocieri directe între reprezentanții talibanilor și SUA după preluarea controlului în Afganistan

captură TV
talibani

Reprezentanţi ai talibanilor în Statele Unite au avut primele negocieri directe de la preluarea controlului asupra Afganistanului, în urmă cu doi ani, informează Rador.

Timp de 20 de ani, talibanii au fost inamicii numărul unu ai SUA, care i-a expulzat după atacurile din 11 septembrie 2001, dar insurgenţii talibani au continuat să atace trupele americane şi trupe ale aliaţilor SUA. După retragerea ultimelor contingente militare americane din Afganistan, talibanilor le-a luat doar câteva zile pentru cucerirea Kabulului.

Nicio ţară nu recunoaşte administraţia talibană din Afganistan, deşi talibanii sunt acum guvernul de facto al ţării. SUA au profitat de primele negocieri oficiale pentru a face demersuri în vederea eliberării prizonierilor americani ai talibanilor şi pentru a determina schimbarea politicilor de discriminare a femeilor. Talibanii au declarat că doresc ridicarea restricţiilor de călătorie pentru liderii de la Kabul şi dezgheţarea conturilor şi capitalurilor afgane.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.