Preşedintele Federaţiei Sanitas din România, Leonard Bărăscu, a declarat, vineri, după întâlnirea de la Guvern cu premierul Nicolae Ciucă, că negocierile sunt în acelaşi punct şi nu a reieşit o concluzie care să satisfacă revendicările salariaţilor din sistemul sanitar.
"Am ieşit cu o concluzie care nu ne satisface. (...) Ei spun că nu pot să răspundă (dacă sunt bani pentru creşterile salariale - n.r.), că sunt în căutări, în încercări, găsim soluţii. Au mai apărut şi altele. Mâine o să avem un Birou Executiv şi săptămâna viitoare un Consiliu Naţional şi o să vedem ce decid colegii, în momentul în care suntem în acelaşi punct. Deci, nu am depăşit punctul", a afirmat Bărăscu, conform AGERPRES.
Întrebat în legătură cu revendicările salariaţilor din acest sistem, Bărăscu a spus: "Ar fi trebuit ca şi colegii din TESA, muncitorii şi o altă categorie de colegi să primească acest sfert din sfert pe care l-au primit brancardierii, infirmierele, îngrijitoarele şi aşa mai departe. Deci, e o discriminare care creează în interiorul sistemului de sănătate o mare problemă".
"Un salariu net este undeva între 2.000, 2.500, 3.000 lei, maxim, pentru că au şi sporuri. Salariul propriu-zis este salariul minim pe economie, grosso modo, dar există sporuri în funcţie de locul unde lucrează fiecare. Sporul de condiţii, al doilea cel mai important punct al cererilor noastre, se raportează la 2018, la celelalte categorii mai sus, la asistenţi, la medici se face la zi. Iar o mare anomalie, pe care ei nu pot să o regleze pentru că nu au bani şi în momentul ăsta nu pot să spună: da, am rezolvat problema", a explicat Bărăscu, menţionând că este vorba de aproximativ 60.000 de persoane în această situaţie.
Iulian Pope, prim-vicepreşedintele Sanitas, a adăugat că vor continua întâlnirile la ministerele de resort, în special la Ministerului Muncii şi Ministerul Sănătăţii.
"E important că astăzi suntem la Guvern, că astăzi s-a reluat dialogul social, un fapt bifat de noi şi o normalitate, până la urmă. Cu celelalte guverne nu am reuşit, cu domnul premier Cîţu nu am reuşit să ne vedem niciodată. Am pus cele mai importante probleme pe masă şi am insistat pentru colegii din TESA, pe personalul de deservire, pentru că şi ei sunt importanţi în sistemul sanitar. Am vorbit despre acest spor de condiţii. Am adus în discuţie corecţiile pe ceea ce înseamnă legea salarizării unitare, trebuia să fie neapărat revizuită şi am primit promisiuni din această perspectivă. Nu avem date concrete, decât că se vor acorda aceste sporturi, vom continua întâlnirile la nivelul ministerelor de resort, mai ales la nivelul Ministerului Muncii pentru a identifica nişte soluţii - sperăm noi - mai rapide decât rectificarea bugetară", a afirmat Pope.
Acesta a spus că apreciază deschiderea la dialog a premierului, dar colegii aşteptau mai mult de la această întâlnire şi sunt posibile acţiuni de protest.
"Apreciem această deschidere, chiar dacă deocamdată nu avem nişte date concrete. Probabil, colegii noştri aşteptau mai multe de la această întâlnire şi noi aşteptam mai mult de la această întâlnire, dar s-a deschis o perspectivă. (...) Noi avem o conducere colectivă. Eu, personal, cred că vom face ceva acţiuni de protest, pentru că colegii noştri sunt foarte nemulţumiţi, aşteptările lor erau foarte mari. (...) Doar Consiliul Naţional al Federaţiei poate hotărî o acţiune de protest. După cum nu a fost prielnică nici îngheţarea sporurilor în ultimii doi ani, nici o grevă nu e prielnică. Nu ne dorim asta. Evident, niciun lucrător din sistemul sanitar nu-şi doreşte să oprească activitatea. Din contră, ei trebuie să îngrijească pacienţii, suntem dedicaţi, aproape toate profesiile din sistemul medical sunt profesii cu dedicaţie, cu empatie şi nu ne dorim să ieşim să fluierăm Guvernul, dar aşa cum am fost obişnuiţi în ultimii doi ani, aproape am fost forţaţi să facem lucrul acesta", a adăugat reprezentantul Federaţiei Sanitas.
Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, vineri, cu reprezentanţi ai Federaţiei Sanitas şi ai Federaţiei Solidaritatea Sanitară.
Negocieri eșuate la Guvern! Liderul Sanitas, după discuția cu Ciucă: 'Suntem în acelaşi punct; posibil vom face acţiuni de protest'
Explorează subiectul
Articole Similare

221
Blocaj în Guvern – ministrul Sănătății îl amenință pe premier că NU va semna tăierile salariale: „Ar genera o criză fără precedent în sistem”
221

5
Mai multe posturi de asistent au fost desființate la Spitalul din Florești. Instituția se confruntă cu o situație financiară dificilă
5

49
Tratamente laser pentru îmbunătățirea calității pielii și a aspectului gâtului
49

76
Ministrul Sănătăţii: Imagistica şi laboratoarele sunt primele specializări medicale care beneficiază de ajutorul inteligenței artificiale
76

33
Spitalul Județean Satu Mare implementează proiectul 'Puterea îmbrățișării în Terapie'. Nou-născuții beneficiază de contact piele-pe-piele cu părinții
33

33
Pacienții Spitalului Județean din Cluj își pot accesa online dosarul medical și rezultatele analizelor
33

24
Este perfect normal să mâncăm mai mult iarna. Frigul ne schimbă apetitul
24

65
9 români din 10 au amânat în ultimii trei ani decizii importante pentru sănătatea și starea lor de bine. Lipsa banilor îi obligă pe mulți să amâne controale sau investigații medicale pentru „cândva”
65

232
Cum se mănâncă corect o banană. Oamenii aruncă fix cea mai importantă parte a fructului
232

53
Cum funcționează cabinetele de neuroştiinţă. Nu înlocuiesc medicina clasică, ci o completează
53

23
Un sfert de secol în care performanța medicală a devenit normalitate în România. Sanador aniversează 25 de ani
23

94
'Tehnologia ne ajută să facem o interpretare a electroencefalogramei cantitativ şi calitativ' - Dr. Diana Nemeş, cofondator al Institutului Brain Map
94

97
Inteligența artificială intră în lupta cu cancerul de prostată
97

















Comentează