DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Negocierile post-Brexit ar putea reaprinde conflictul din Irlanda de Nord - Paramilitarii loialişti nord-irlandezi se retrag din Acordul din Vinerea Mare

Operation World
Irlanda de Nord UK

Organizaţiile paramilitare ale loialiştilor nord-irlandezi l-au anunţat pe premierul britanic Boris Johnson că retrag temporar sprijinul pentru Acordul de pace din 1998, din cauza temerilor legate de Acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană (numit şi Acordul Brexit), a relatat cotidianul Belfast Telegraph, citat joi de Reuters.

Într-o scrisoare adresată lui Boris Johnson, Consiliul Comunităţilor Loialiste, care include printre altele grupările scoase în afara legii Ulster Volunteer Force, Ulster Defence Association şi Red Hand Commando, s-a declarat îngrijorat de perturbările produse de acordul Brexit în schimburile comerciale dintre Marea Britanie şi Irlanda de Nord, notează Agerpres.



''Suntem îngrijoraţi de perturbările care au loc în comerţul şi afacerile dintre Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit'', a menţionat în scrisoare preşedintele Consiliului Comunităţilor Loialiste, David Campbell.

Citește și: Încă o angajare CONTROVERSATĂ făcută de PNL: fata unui fost ștab din SRI, angajată pe post de consilier la un primar PNL

El a subliniat că, în Protocolul privind Irlanda de Nord din Acordul Brexit, Londra, Irlanda şi Uniunea Europeană şi-au încălcat angajamentele faţă de acordul de pace din 1998.

Acordul de pace din 1998 privind Irlanda de Nord, cunoscut şi ca Acordul din Vinerea Mare sau Acordul de la Belfast, a pus capăt unei perioade de trei decenii de violenţe între naţionaliştii care luptau pentru reunirea cu Republica Irlanda şi loialiştii care susţin rămânerea provinciei în interiorul Regatului Unit.

Uniunea Europeană a promis miercuri că se va adresa justiţiei după ce guvernul de la Londra a extins unilateral perioada de graţie pentru controalele asupra produselor alimentare transportate din Marea Britanie în Irlanda de Nord, măsură care potrivit Bruxellesului încalcă termenii Acordului Brexit.

Schimburile comerciale post-Brexit între Marea Britanie şi provincia Irlanda de Nord sunt acoperite de articolul 16 (Protocolul privind Irlanda de Nord) al Acordului de retragere a Regatului Unit din UE. Acest protocol a fost conceput pentru a proteja principiile Acordului din Vinerea Mare din 1998 şi pentru a păstra deschisă frontiera dintre Republica Irlanda şi provincia Irlanda de Nord prin menţinerea regiunii în piaţa unică a UE.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.