Negocierile dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit privind relaţiile viitoare dintre ele post-Brexit sunt blocate din cauza intransigenţei şi a lipsei de realism din partea Londrei, a denunţat marţi ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian, citat de AFP şi Reuters.
''Negocierile nu avansează din cauza atitudinii intransigente şi nerealiste a Regatului Unit'', a spus Le Drian într-un discurs în faţa ambasadorilor Franţei în ţările europene, alături de omologul său german Heiko Maas.
Şeful diplomaţiei franceze a afirmat că Uniunea Europeană este mai unită ca oricând în dorinţa de a încheia cu Londra un acord ambiţios privind relaţiile post-Brexit, dar a precizat că acum ''mingea se află în curtea'' britanicilor.
Negocierile dintre Bruxelles şi Londra vor fi reluate la 7 septembrie şi vor continua până pe 2 octombrie, înaintea unui summit în care liderii statelor membre UE speră să valideze un acord cu Londra.
Principalele divergenţe se referă la solicitarea Bruxellesului ca în schimbul unui acord de liber schimb fără cote şi taxe vamale Regatul Unit să aplice în continuare unele dintre normele blocului comunitar pentru a evita o posibilă concurenţă neloială din partea britanicilor pe piaţa europeană, şi dosarul pescuitului.
Bruxellesul doreşte un acord extins care să includă norme ale UE privind concurenţa, mediul sau fiscalitatea, în timp ce Londra ar vrea doar un acord clasic de comerţ liber.
Premierul britanic Boris Johnson a respins posibilitatea unei prelungiri a perioadei de tranziţie post-Brexit, care se încheie pe 31 decembrie, Regatul Unit continuând să aplice până atunci regulile UE. Dacă până la finalul acestei perioade nu se va încheia un acord, relaţiile economice dintre UE şi Regatul Unit vor fi supuse exclusiv regulilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului.
Negocierile post-Brexit sunt blocate - Franța acuză intransigența Londrei
Articole Similare

5
Fostul premier sud-coreean Han Duck-soo, condamnat la 23 de ani de închisoare pentru implicarea în cazul legii marţiale
5

11
Campaniile antivacciniste își fac ”efectul” - Rujeola face ravagii în sudul SUA/ Acuzații la adresa administrației Trump
11

854
Justiția japoneză a dat verdictul - Pedeapsa primită de asasinul lui Shinzo Abe
854

986
ALERTĂ la Cernobîl: Centrala nucleară a rămas fără curent, după atacurile rusești asupra infrastructurii energetice
986

45
Franța amână reuniunea miniştrilor de Finanţe din G7
45

42
Fundația Gates și OpenAI lansează o inițiativă pentru folosirea AI în sistemele de sănătate din Africa
42

3.994
”Răzbunarea vikingilor„: Danezii vor să cumpere California și să îi schimbe numele în Noua Danemarcă
3.994

92
Premieră după dezastrul de la Fukushima - Cea mai mare centrală nucleară din lume va fi repornită
92

2.076
Trump insistă pentru acțiuni decisive împotriva Teheranului/ Motivul pentru care Iranul ar putea fi ”șters de pe hartă”
2.076

3.645
Lista neagră întocmită de Putin împotriva „dușmanilor Rusiei": România e și ea vizată (presă)
3.645

4.906
VIDEO 'Nu e diplomație, e prostie'. Unul dintre cei mai vocali critici ai lui Trump desființează strategia liderilor Europei pe tema Groenlandei
4.906

2.281
VIDEO Un nou atac cu drone asupra Rusiei - Încă o rafinărie este în flăcări iar 11 persoane au fost rănite
2.281

2.368
A comandat ceva de la câțiva kilometri distanță, dar coletul a ajuns după 16 ani. Deși pare absurb, există o scuză bine întemeiată
2.368

















Comentează