Negocierile privind dosarul nuclear iranian avansează favorabil: 'Este o evoluţie pozitivă şi importantă'

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 12-12-2021

Actualizat: 12-12-2021

Article thumbnail

Sursă foto: cloudfront.net

Negociatorul-şef iranian, Ali Bagheri, a informat duminică despre progresele înregistrate în privinţa ordinii de zi a subiectelor care vor fi discutate în negocierile asupra programului nuclear iranian care se desfăşoară în prezent la Viena, transmite AFP, informează Agerpres.

"Cele două părţi sunt pe punctul de a ajunge la un acord asupra problemelor care ar trebui să se afle pe ordinea de zi. Aceasta este o evoluţie pozitivă şi importantă, deoarece, la început, nici măcar nu au fost de acord asupra chestiunilor de negociat", a declarat Ali Bagheri pentru agenţia oficială iraniană IRNA.

"Sunt două probleme esenţiale de rezolvat: prima este diferenţa de opinii dintre părţi cu privire la ceea ce ar trebui negociat şi a doua se referă la diferenţele de poziţie asupra problemelor în sine", a adăugat el.

După o întrerupere de cinci luni, negocierile pentru salvarea acordului nuclear cu Iranul au fost reluate la 29 noiembrie la Viena. Acestea reunesc ţările încă părţi la acordul din 2015, Franţa, Marea Britanie, Germania, China, Rusia şi Iran.

Statele Unite, care s-au retras unilateral din pact în 2018 şi au restabilit sancţiuni împotriva Teheranului sub preşedintele Donald Trump, participă indirect.

Acordul de la Viena oferea Teheranului relaxarea unei părţi din sancţiunile care îi sufocă economia în schimbul unei reduceri drastice a programului său nuclear, pus sub strict control al ONU.

Potrivit lui Ali Bagheri, noua echipă la putere în Iran din iunie, condusă de preşedintele ultraconservator Ebrahim Raisi, a prezentat cereri suplimentare faţă de ceea ce fusese negociat de predecesorii săi reformişti.

Teheranul a insistat încă de la începutul acestei noi runde de negocieri să înscrie pe un loc important "ridicarea completă a sancţiunilor injuste şi inumane" impuse Iranului.

Republica Islamică a prezentat două texte pentru negociere, unul privind sancţiunile şi celălalt privind negocierile privind activitatea sa nucleară.

"Cu celelalte părţi, recapitulăm în comun (punctele de discutat) pentru ca divergenţele să fie soluţionate şi ordinea de zi stabilită într-un cadru definitiv", a mai declarat Ali Bagheri, potrivit AFP.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri