DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Nelu Tătaru are SOLUȚIA pentru criza din sistemul de sănătate: 'Trebuie să răsplătim munca și performanţa!'

Inquam Photos / tvmneamt.ro / Flavius Corfu
Nelu Tătaru Piatra Neamț

Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru afirmă, marţi, că sistemul medical din România e un sac fără fund şi, dacă nu vom efectua urgent unele modificări, nu vom obţine nimic. ”Trebuie să răsplătim munca, performanţa şi atunci vom avea şi un pacient mulţumit”, a afirmat Tătaru, relatează News.ro.

”Spuneam, la un moment dat, că sistemul medical din România e un sac fără fund…Dacă nu vom efectua urgent unele modificări, nu vom obţine nimic! S-a discutat mult, chiar în contradictoriu, despre serviciile din sistemul privat sau public de sănătate, în condiţiile în care singura idee era să creştem confortul sau profesionalismul pe care îl găsim într-o parte şi în cealaltă nu, precum şi managementul pe care trebuie să îl impunem în urmărirea unui pacient”, a scris, marţi, pe Facebook, Nelu Tătaru.

Fostul ministru al Sănătăţii afirmă că se merge şi din inerţia în care specialistul nu e plătit pe performanţă, ci are un salariu pe lună.

”Trebuie să răsplătim munca, performanţa, şi atunci vom avea şi un pacient mulţumit”, a mai scris fostul ministru.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.