Lovitura cu rachetă în Polonia 'nu este nimic altceva decât un mesaj al Rusiei adresat summitului G20', a declarat miercuri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski prin videoconferinţă în faţa liderilor grupului reunit în insula indoneziană Bali, în contextul în care versiunea că a fost totuşi vorba de o rachetă a sistemului antiaerian al Ucrainei devine din ce în ce mai plauzibilă, potrivit AFP, EFE şi DPA, scrie AGERPRES.
Există 'un stat terorist printre voi, împotriva căruia trebuie să ne apărăm', a avertizat Zelenski, desemnând Rusia, potrivit textului discursului pronunţat de preşedintele ucrainean la ultima sesiune a summitului din Bali, la care 'toţi au vorbit despre cum să se pună capăt războiului' declanşat de Rusia în Ucraina.
'Iar după aceea, aproape 100 de rachete ruseşti au lovit Ucraina. Clădiri rezidenţiale au ars. Centrale electrice au fost din nou distruse. Sute de localităţi au rămas fără electricitate, apă şi încălzire. Traficul pe internet a fost redus cu două treimi', a denunţat el.
'Din păcate, există şi victime umane. Şi nu numai în Ucraina', a adăugat el. 'Ieri, rachete ruseşti au lovit teritoriul Poloniei vecine. Ar trebui să existe un răspuns rapid', a spus Zelenski, fără să ofere nicio dovadă pentru aceste afirmaţii, notează EFE.
Acest atac, a afirmat preşedintele ucrainean, arată adevărata atitudine a Moscovei, care ar trebui să părăsească G20, grupul celor mai dezvoltate ţări din lume: "pentru că Rusia este un terorist şi ne protejăm de ea. Aceasta este realitatea".
Ministrul rus de finanţe, Anton Siluanov, reprezentând Rusia, se afla acolo la momentul discursului liderului ucrainean, a declarat pentru AFP o sursă prezentă în sală.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, este marele absent de la acest summit, fiind înlocuit de ministrul său de externe, Serghei Lavrov, care a fost prezent în deschiderea summitului, dar care a părăsit Bali marţi seara, la sfârşitul primei zile a reuniunii.
Liderul ucrainean a afirmat încă marţi, la scurt timp după ce incidentul a devenit cunoscut, că explozia din localitatea poloneză Przewodow a fost provocată de rachete ruseşti.
'S-a întâmplat ceea ce avertizasem de mult timp. Teroarea nu se limitează la frontierele noastre naţionale. Rachete ruseşti au lovit Polonia', a declarat liderul ucrainean pe contul său de Telegram.
În timp ce NATO a lansat o anchetă asupra incidentului, care a avut loc la doar câţiva kilometri de teritoriul ucrainean, preşedintele american Joe Biden a considerat că este "puţin probabil" ca presupusa rachetă să fi fost lansată din Rusia.
Există indicii că racheta care a lovit un sat din estul Poloniei ar fi fost o rachetă antiaeriană din Ucraina, a declarat preşedintele american Joe Biden liderilor mondiali în timpul unei întâlniri de miercuri, a aflat DPA.
Biden s-a referit la o rachetă a sistemului S-300 în timpul unei reuniuni de urgenţă organizată în marginea summitului G20 din Bali.
În cadrul unui briefing după această reuniune, el a declarat că informaţii preliminare arată că este 'puţin probabil' ca racheta să fi fost lansată de pe teritoriul Rusiei.
O rachetă a lovit o fermă din Przewodow, la circa 6 km de frontiera cu Ucraina, la ora locală 15:40 (14:40 GMT) marţi, ucigând două persoane.
Varşovia a confirmat anterior că racheta este de fabricaţie rusească, dar a spus că încă nu este clar cine a lansat-o.
Atât Rusia, cât şi Ucraina utilizează rachete de concepţie sovietică, în contextul în care Moscova continuă războiul declanşat în Ucraina la 24 februarie.
Un consilier al preşedintelui Ucrainei a declarat miercuri că Rusia este de vină pentru orice 'incidente cu rachete' după invadarea ţării sale, potrivit Reuters.
'În opinia mea, este necesar să ne ţinem de o singură logică. Războiul a fost pornit şi este purtat de Rusia. Rusia atacă masiv Ucraina cu rachete de croazieră', a afirmat Mihailo Podoliak într-un mesaj pe o reţea de socializare.
Rusia a transformat partea de est a continentului european într-un câmp de luptă imprevizibil. Intenţie, mijloace de execuţie, riscuri, escaladare - toate acestea sunt doar Rusia. Şi nu poate exista altă explicaţie pentru orice incidente cu rachete', a insistat Podoliak.
Nemulțumit de declarația lui Biden, Zelenski insistă în fața liderilor G20: Racheta care a căzut în Polonia a fost lansată de Rusia
București
7°C
Articole Similare

368
AUR ridică mingea la fileu pentru PSD: formațiunea lui Simion depune moțiune de cenzură în aceeași perioadă în care social-democrații urmează să decidă soarta coaliției
368

1.380
DNA îl anchetează pe directorul Transelectrica: E patronul hotelului unde se caza Iohannis când mergea la schi
1.380

2.137
VIDEO Dansatoarea la bară care le-a sucit mințile soldaților americani: au dezvăluit secrete mari din armată, inclusiv plecare în Orientul Mijlociu
2.137

659
UMDR cere PSD să nu rupă coaliția: Un guvern minoritar nu e o idee bună!
659

3.196
VIDEO Emil Constantinescu a descălecat în Senat: „Nu primesc niciun leu salariu de la Institutul Levant” / Grila de salarizare a angajaților, subiect controversat
3.196

2.825
Tensiunile escaladează - Japonia desfășoară rachete cu rază lungă de acţiune în Marea Chinei de Est
2.825

3.431
Judecătorii din Mureș schimbă tactica în cazul lui Emil Gânj: Credeam că e o glumă unde au trimis să fie căutat
3.431

2.038
Radu Miruţă declară "război": Atacarea unui teritoriu NATO nu reprezintă o opţiune viabilă!
2.038

1.086
O pacientă se declară uimită de calitatea serviciilor de recuperare medicală dintr-un spital din România
1.086

2.096
Scandal de securitate: aplicația Strava a expus mișcările armatei franceze, inclusiv în România
2.096

4.115
Ion Țiriac face o mega-investiție. 100.000.000 de euro pentru orașul său natal
4.115

4.514
Campania din Ungaria o ia razna. Discuții private dintre Szijjarto și Lavrov, scurse în presă: Lista interceptărilor este incompletă, negociez periodic
4.514

8.203
Primul interviu oferit de noul ambasador al SUA la București: semnal indirect pentru Călin Georgescu
8.203
















Comentează