Familia Botgros traversează momente pline de emoție după ce Cristian, nepotul celebrului dirijor Nicolae Botgros, s-a trezit din comă. Starea lui se îmbunătățește treptat, însă medicii i-au pus un diagnostic grav: ciroză pancreatică, o afecțiune care necesită tratamente complexe și monitorizare atentă.
Cristian a reușit să facă singur câțiva pași și a băut apă fără ajutor, iar gestul de a-i strânge mâna bunicului său a fost un moment de reală bucurie după săptămâni de suferință și incertitudine. Familia Botgros consideră aceste mici progrese adevărate semne de speranță.
Dirijorul Nicolae Botgros a povestit cu lacrimi în ochi despre mesajul emoționant pe care nepotul său a dorit să-l transmită orchestrei: „Eu acum vin de la spital. E prima zi când Cristi a băut apă singur, e prima zi când Cristi m-a apucat de mână și a zis să transmit salutări orchestrei. Este prima zi când noi avem o bucurie în suflet foarte mare, imens. Aș vrea ca toată lumea să știe că Cristi a început să se simtă bine și, mai mult, aș vrea ca toți copiii din lume să aibă sănătate, să nu cunoască patul de spital și să aibă o copilărie frumoasă, așa cum a avut-o Cristi”, a declarat Botgros pentru Pro TV Chișinău.
Dirijorul a ținut, de asemenea, să-și exprime recunoștința față de medici, comparând munca lor cu rolul muzicii în sufletele oamenilor:
„Medicii lucrează cu răbdare și dedicare. Ei ne ajută să trecem prin momente dificile, așa cum muzica vindecă sufletele. Le mulțumesc tuturor medicilor din lume pentru eforturile lor și pentru sprijinul oferit în clipele cele mai grele”, a mai spus Botgros.
Deși diagnosticul rămâne dificil, familia Botgros privește cu optimism spre viitor. Recuperarea lui Cristian și primele gesturi de autonomie sunt semne încurajatoare că va putea depăși această perioadă critică. Povestea sa este un exemplu de curaj, determinare și importanța sprijinului oferit de familie și echipele medicale în momentele dificile.
Reamintim că interpreta de muzică populară Adriana Ochișanu a publicat un mesaj tulburător pe rețelele sociale, la scurt timp după ce în presă au apărut informații că fiul ei, Cristian Botgros, a fost internat în stare gravă la spital. „Te iubesc de aici până la stele. În fiecare bătaie a inimii mele, se află rugăciunea, speranța și dorința ca tu să fii fericit, să iubești cu aceeași măsură, să crești frumos, să-ți urmezi visurile și să nu uiți niciodată cât de prețios ești”, a scris artista, potrivit independent.md.
Comentează