Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nervi în coaliție. Oamenii lui Tăriceanu prevestesc Apocalipsa programului de guvernare. Supărările lui Dragnea

Inquam Photos / George Calin
dragnea tariceanu psd

Conducerea ALDE a ajuns la  capătul răbdării în coaliție. Promisiunile electorale  făcute de PSD și împovărarea unui buget și așa deficitar i-au legat de mâini și de picioare pe oamenii lui Tăriceanu. Presiunea actuală este imensă, iar o bună parte din liderii ALDE s-au săturat să  contabilizeze  bâlbâielile colegilor de coaliție. Echilibristica pe sârmă dintre măsurile de creștere  ale pensiilor și salariilor și nevoia acută de  bani la buget întinde nervii și așa destul de testați ai partnerilor de guvernare.

Citește și: DOCUMENT: Cum arată Ordonanța prin care se schimbă pensiile speciale

Citește și: SURPRIZĂ Cine a fost ȚINTA DNA în DESCINDERILE de la Guvern / SURSE

Presiunea banilor pentru noile majorări de pensii și salarii, cea a banilor pentru demararea de investiții,  combinată cu respectarea angajamentului  față de Bruxelles e păstrare a  deficitului în ținta de 3% a făcut ca PSD și ALDE  să nu mai reziste  și să facă greșeli după greșeli.  Asta deoarece guvernanții se  confruntă cu o criză acută de bani, situație recunoscută până și de liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, după ultima ședință de coaliție, când  s-a decsi să se opereze la nivelul unor  măsuri cu impact financiar și social deja  puse în aplicare de  guvernele precedente  cum ar fi  pensiile speciale și indemnizația pentru creșterea copilului.

"Guvernul ne-a informat că dorește să plafoneze indemnizațiile pentru creșterea copilului pentru că, în momentul de față, se ia în calcul pentru calculul indemnizației salariul plus alte venituri. Alte venituri însemnând orice venit.. (...) Vor analiza și vor decide o anumită plafonare, cum e și normal de fapt, pentru că nu putem să avem 20.000 de euro indemnizație de creștere a copilului chiar dacă ne dorim acest lucru. Trebuie să rămânem într-o zonă în care bugetul să poată să susțină aceste lucruri”, a susținut liderul ALDE.

Pentru Tăriceanu și ai săi toate  aceste  intenții de plafonare a unor drepturi  lovesc  însă în pătura  categoriilor sociale pe al căror vot mizează să-l atragă la viitoarele alegeri.

"Suntem  prinși între  ciocan  și nicovală. Dragnea și ai lui au promis tot ce se putea  promite în campania electorală, iar acum au descoperit că nu le ajunge plapuma bugetară pentru acoperirea lor. Nu mai putem așa.  În curând  o să ajungem să fim   comparați cu Boc și cu tăierile lui  din timpul guvernării", ne-au declarat surse  din conducerea ALDE.

De altfel, oamenii lui Tăriceanu se tem  că noile măsuri de plafonare a pensiilor speciale pe care le încasează, printre alții, foștii magistrați, militari, diplomați, parlamentari, vor  fi insuficiente pentru  acoperirea nevoilor  bugetare legate de achitarea salariilor și pensiilor la noile niveluri. " Nu vor fi bani pentru anul viitor când urmează să fie majorate și pensiile. În plus, din 2018, efectele  noii legi a salarizării vor  împovăra bugetul. Am reușit să picăm taxa de solidaritate și impozitul pe cifra de afaceri, dar este mai mult  decât clar că este o chestiune numai de timp  până când Dragnea va veni cu noi propuneri de taxe și impozite. Cle mai probabil  vor urma și noi amânări de termene în aplicarea  legii salarizării",  ne-au asigurat sursele citate.

De la 1 ianuarie 2018,  salariile  tuturor  bugetarilor  vor  fi majorate cu 25%, iar punctul de pensie va fi majorat  la 1.000, în paralel cu majorarea pensiei sociale minime la 520 de lei.  Iar  guvernul Tudose se află și în criză de timp și  în criză de bani.

Tot de la 1 ianuarie 2018 ar urma să fie aplicate, potrivit aceluiași program de guvernare PSD-ALDE, alte câteva zeci de măsuri, printre care „reducerea masivă a numărului de taxe”,în jur de 50,  TVA de 5% pentru vânzarea de locuințe și pentru inputuri în agricultură, credite fără dobândă, garantate 80% de stat, pentru tineri, pentru plata cursurilor, a chiriei sau pentru construcția unei locuințe; reducerea impozitului pe venit; reducerea contribuțiilor sociale și eliminarea impozitului pe terenurile agricole lucrate, pe tractoare și utilaje agricole, eliminarea impozitului pe dividende.

Similar, „la sfârșitul anului 2017”, ar urma să fie mutate contribuțiile de sănătate și asigurări sociale de la angajat la angajator, iar aici polemicile din coaliție nu s-au încheiat.

Că e foame de bani o dovedește și solicitarea ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu să fie amendat Codul fiscal astfel încât să fie redus, de la 6 la 3 luni, termenul de intrare în vigoare a oricărei modificări operate în Codul fiscal, dar și intenția Guvernului Tudose de a îngheța numărul de posturi în administrația publică, tot prin ordonanță de urgență.

Dacă o parte  din liderii ALDE se  gândesc  cum  să  abandoneze corabia înainte  să se scufunde și  cu ei,  în tabăra PSD, Liviu Dragnea are și el motivele sale de  nemulțumire. Când au dat jos propriul guvern, social-democrații au spus că programul de guvernare va suferi ajustări de termene, nu de obiective, pentru a se recupera întârzierile cauzate de premierul propus chiar de ei

Acum, mult promovatul program de guvernare, al  cărui garant și ambasador a fost atâtea luni de zile, este aproape de nerecunoscut. de  nevoie  au fost operate mia multe modificări, multe dintre ele făcute pe genunchi, așa că acum  pare unul făcut în funcție de inspirația de moment. Iar  efectele de imagine se resimt deja, fiind contabilizate în special de liderul PSD. Programul de guvernare care trebuie  prin măsurile sociale conținute să  ridice  cota de imagine a lui Liviu Dranea  s-a transformat acum în   capcană, președintele social-democrat plasându-se mult sub scprul partidului, la doar 16-17%, așa cum au recunoscut până și colegii lui de partid.

În contrapondere la  pompatul în salariul minim pe economie, în pensii, în diferite ajutoare destinate celor cu venituri mici. au venit planurile neinspirate  de genul  taxei de solidaritate, taxa pe produse nocive sănătății, impozitul pe cifra de afaceri, declarațiile de patrimoniu,  care nu au făcut decât  să agraveze trendul descendent al liderului PSD, care a dat impresia că în continuare nu știe ce face  guvernul  său.

Și nu este singurul  care  se teme de efectele acestor bâlbâieli. "Amalgamul ăsta de intenții nedetaliate, de politici fiscale făcute pe genunchi, de experimente o să ne coste  scump dacă nu revenim  la o politică mai moderată", cred și unii lideri din eșalonul secund al PSD.

Oricare ar fi răspunsul pe care îl vor găsi cei din PSD și ALDE, viitorul nu sună prea bine. Inclusiv pentru  stabilitatea actualei  coaliții, destul de clătinată de frecușurile înregistrate între cele două părți.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.