Liga profesionistă de fotbal american (NFL) intenţionează să organizeze un meci din campionat în Germania, în următorii doi ani, a declarat luni Brett Gosper, responsabil cu promovarea acestui sport pe continentul european, scrie DPA, potrivit Agerpres.
''Rămâne de stabilit doar data la care se va disputa meciul şi locul de desfăşurare. Cel mai devreme de gândim la anul 2022, cel mai târziu la 2023'', a menţionat Gosper.
Noul sezon din NFL va începe joi când campioana Tampa Bay Buccaneers, cu superstarul său Tom Brady, va întâlni pe Dallas Cowboys pe stadionul Raymond James din Tampa Bay.
Citește și: Fostul ministru Bodog NU FACE GREȘEALA lui Liviu Dragnea - Intrat pe mâna DNA...
NFL a informat încă din luna mai reintroducerea meciurilor care se vor disputa în afara Statelor Unite pentru noul sezon, două dintre acestea fiind deja programate la Londra în luna octombrie.
NFL a precizat atunci că meciul dintre New York Jets şi Atlanta Falcons va avea loc pe Tottenham Hotspur Stadium, pe 10 octombrie, iar partida dintre Miami Dolphins şi Jacksonville Jaguars se va juca pe aceeaşi arenă o săptămână mai târziu.
Acest ultim cap de afiş va permite scoaterea în evidenţă a uneia din viitoarele rivalităţi din NFL, întrucât quarterback-ul lui Jaguars, Trevor Lawrence, nr. 1 la ultimul draft, este considerat unul din cei mai talentaţi jucători din ultimii ani, urmând să concureze cu Tua Tagovailoa, rivalul său din timpul experienţei lor ca jucători universitari.
Din 2007, liga a introdus mutarea unor meciuri din campionatul său în Anglia, în principal, şi punctual în Mexic, dar anul trecut a renunţat la acest obicei din cauza pandemiei de Covid-19.
Comentează