Nicaragua a rupt joi relaţiile diplomatice de lungă durată cu Taiwanul, alegând să îşi direcţioneze loialitatea faţă de Beijing, o recunoaştere a politicii "O singură Chină" a Partidului Comunist Chinez, care reduce astfel numărul tot mai mic al aliaţilor internaţionali ai Taipeiului, transmite vineri Reuters.
"Guvernul Republicii Nicaragua rupe astăzi relaţiile diplomatice cu Taiwanul şi încetează să mai aibă vreun contact sau relaţie oficială", a anunţat ministerul de externe de la Managua într-o declaraţie emisă în limbile spaniolă şi engleză.
"Republica Populară Chineză este singurul guvern legitim care reprezintă întreaga Chină, iar Taiwanul este o parte inalienabilă a teritoriului chinez", se adaugă în declaraţie.
Ruptura cu Taiwanul este o lovitură pentru Statele Unite şi survine după luni de înrăutăţire a relaţiilor dintre guvernul nicaraguan al preşedintelui Daniel Ortega şi Washington.
Această decizie lasă Taiwanul cu doar 14 aliaţi diplomatici oficiali, majoritatea în America Latină şi Caraibi plus câteva state mici.
De asemenea, urmează ameninţărilor venite din partea liderilor din Honduras de a rupe relaţiile cu Taiwanul. Cu toate acestea, de la alegerile din Honduras de luna trecută, echipa din jurul viitoarei preşedinte Xiomara Castro a revenit asupra acestei poziţii, într-o oarecare măsură.
Ministerul de externe din Taiwan şi-a exprimat vineri "durerea şi regretul" faţă de această decizie unilaterală de a pune capăt relaţiilor diplomatice în favoarea Beijingului, declarând că preşedintele ţării a neglijat prietenia dintre cele două popoare. Taiwanul a fost întotdeauna un prieten loial şi de încredere al Nicaraguei şi, în calitate de membru al comunităţii internaţionale, Taiwanul are dreptul la relaţii diplomatice cu alte ţări, a adăugat ministerul de la Taipei.
Nicaragua alege Beijingul și rupe joi relaţiile diplomatice de lungă durată cu Taiwanul
București
-3°C
Articole Similare

1.543
VIDEO Un cutremur puternic zguduie Turcia: Oamenii au ieșit din case și s-au adăpostit în mașini
1.543

2.092
Panică la Moscova: populația a început să folosească stații radio și pagere, după blocarea internetului mobil
2.092

768
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
768

110
Autorităţile suedeze au confiscat joi în largul coastelor de sud ale ţării un petrolier pe care îl suspectează că navighează sub pavilion fals
110

646
VIDEO NATO își face armată de gândaci cyborg: un scenariu care părea până acum rezervat filmelor SF a devenit realitate
646

2.769
Dezvăluire explozivă: Serbia admite public că deține rachete de croazieră supersonice chinezești
2.769

84
Ambasadorul iranian la ONU declară că Iranul nu va închide strâmtoarea Ormuz
84

1.229
Cel mai ambițios plan militar al Ucrainei a fost anunțat: apare o „cupolă” net superioară inclusiv cu Iron Dome-ul israelian
1.229

754
O dronă lansată de Teheran rănește șase soldați francezi într-o bază din Irak
754

2.045
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
2.045

33
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
33

735
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
735

556
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
556

















Comentează