Regatul Unit: costul datoriei urcă la maximul unei generații
Guvernul britanic condus de Keir Starmer se confruntă cu o realitate dură: piața nu iartă. Randamentul obligațiunilor pe 30 de ani a urcat la aproape 5,8%, cel mai ridicat nivel din 1998, semnal clar că investitorii cer o primă de risc mai mare pentru a finanța statul. Cu un deficit de 4,8% din PIB și o datorie publică care se apropie de 96%, Trezoreria condusă de Rachel Reeves trebuie să pregătească un buget de toamnă ce va fi citit literă cu literă de către piețe.
Reeves a promis că va acoperi cheltuielile curente doar din taxe și va recurge la împrumuturi exclusiv pentru investiții. În teorie, regula aduce credibilitate. În practică, o împinge să caute bani fie prin creșteri de taxe, fie prin reduceri de beneficii. În plus, inflația de 3,8% limitează spațiul de relaxare al Băncii Angliei, care tocmai a redus dobânda la 4%, dar cu un vot strâns și cu avertismentul că alte scăderi nu sunt pe masă prea curând.
Franța: ratingul, testul decisiv al credibilității politice
Parisul intră într-o săptămână de foc. Fitch deschide seria de reevaluări ale ratingului pe 12 septembrie, urmată de Moody’s și S&P. Franța riscă să fie retrogradată în categoria „Single-A”, la doar șapte trepte de pragul speculativ, exact când guvernul se luptă pentru supraviețuire la un vot de încredere. Deficitul de anul trecut, 5,8% din PIB, și datoria de aproape 114% din PIB oferă un tablou fiscal sumbru, dar problema reală este lipsa de voință politică pentru consolidare.
Dacă executivul cade pe un vot legat de austeritate, mesajul pentru agențiile de rating este limpede: nu există apetit pentru ajustare. Randamentele OAT-urilor pe 10 ani s-au stabilizat la 3,5–3,6%, dar diferența față de Bundurile germane a ajuns la 80 de puncte de bază, iar orice retrogradare ar putea declanșa vânzări forțate de obligațiuni. Pentru o țară care se mândrea cândva cu statutul de „activ sigur” al zonei euro, situația devine periculoasă.
O lume în care datoria costă tot mai mult
Episodul din primele zile de septembrie nu este doar despre Franța și Regatul Unit. Randamentele pe termen lung au crescut peste tot în Europa, investitorii cerând dovezi clare că guvernele pot și vor să își reducă deficitele. Gilturile britanice au făcut vârfuri nemaivăzute de un sfert de secol, OAT-urile franceze au urcat spre maximele post-criză, iar Bundurile germane au atins și ele niveluri record pentru ultimii 14 ani. Într-o lume în care datoria publică crește mai repede decât economia, costul banilor devine un test de rezistență politică.
România: cel mai mare deficit din UE și dobânzi uriașe
România privește în oglindă și ar trebui să fie îngrijorată. Fitch a confirmat în august ratingul „BBB-”, ultimul nivel din categoria investment grade, dar cu perspectivă negativă. Randamentele titlurilor românești pe 10 ani au urcat la 7,6%, aproape dublu față de cele franceze și mult peste media regională. Deficitul rămâne cel mai mare din Uniunea Europeană, iar după primele șapte luni din 2025 acesta depășește deja pragul de 4% din PIB. Datoria publică se apropie de 60% din PIB și este în creștere constantă. Banca Națională menține dobânda-cheie la 6,5%, dar inflația reaccelerată și presiunile fiscale limitează spațiul de acțiune. În lipsa unei consolidări credibile și rapide, România riscă să fie aruncată sub investment grade, ceea ce ar însemna costuri și mai mari pentru finanțarea datoriei.
Lecția Londra–Paris pentru București
Cazurile Marii Britanii și Franței arată că nici marile puteri nu sunt scutite de pedeapsa piețelor atunci când deficitele scapă de sub control sau când voința politică lipsește. Londra plătește scump pentru rigiditatea regulilor fiscale și pentru povara unei datorii masive, Parisul tremură sub spectrul retrogradării și al prăbușirii guvernului.
România, cu deficitul cel mai mare din UE și dobânzi aproape prohibitive, este în poziția cea mai fragilă: orice turbulență externă se transmite instantaneu și poate amplifica vulnerabilitățile interne. Lecția momentului este simplă și dură: fără reforme, fără venituri mai mari la buget și fără cheltuieli mai bine calibrate, România riscă să ajungă în aceeași categorie cu statele care au pierdut încrederea piețelor.
Comentează