Nicolae Ciucă le-a promis USR-iștilor că și primarii lor vor primi bani pentru investiții

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 11-01-2022

Actualizat: 11-01-2022

Article thumbnail

Sursă foto: gov.ro

Premierul Nicolae Ciucă le-a spus marți primarilor USR, la întâlnirea de la Guvern, că în ceea ce privește finanțarea alocată prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, Guvernul își ia angajamentul „să garanteze sume minime de alocare” pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, astfel încât să asigure „dezvoltarea teritorială echilibrată, indiferent de culoarea politică a conducătorilor autorităților locale”.

„Trebuie să ne asigurăm că Programul Național de Investiții Anghel Saligny va fi un instrument de finanțare complementar PNRR, astfel încât cele două resurse de dezvoltare locală să fie valorificate optim”, a declarat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.

În cazul PNRR, fiecare comună, oraș, municipiu din întreaga țară vor avea sume prealocate, organizate pe tipuri de investiții, indiferent de culoare politică. Proiectele vor fi depuse spre finanțare digital, fiecare unitate administrativ-teritorială urmând să opteze pentru oricare dintre categoriile de investiții eligibile.

Vezi aici ce au spus USR-istii dupa intalnirea cu Ciuca.

 

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri