Nicolae Ciucă, mesaj de Ziua Minorităţilor Naţionale: Guvernul are datoria morală să-şi fundamenteze acţiunile pe respect faţă de toţi cetățenii României

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 18-12-2021

Actualizat: 18-12-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, sâmbătă, un mesaj cu ocazia Zilei Minorităţilor Naţionale din România şi a precizat că şi-a asumat, în calitate de prim-ministru, promovarea dialogului între majoritate şi minorităţile naţionale, a toleranţei şi coeziunii sociale. „Consider, de asemenea, că Guvernul României şi instituţiile statului au datoria morală să-şi fundamenteze acţiunile pe respect faţă de toţi cetăţenii României, să repună la temelia societăţii corectitudinea, adevarul şi onoarea”, a adăugat şeful Executivului, potrivit news.ro.

„Transmit gândurile mele bune cetăţenilor ce aparţin minorităţilor naţionale, etnice, religioase şi lingvistice din România. Preţuiesc contribuţia lor la patrimoniul culturii şi valorilor naţionale, la dezvoltarea socială şi economică. Faptul că astăzi România este o societate incluzivă, modernă, fundamentată pe valori europene, în care principiul diversităţii este promovat si respectat, este în egală măsură meritul majorităţii şi minorităţilor naţionale. Uniţi în diversitate, împărtăşim aceleaşi valori ale Uniunii Europene din care facem parte, promovându-le în deplin respect faţă de toţi semenii noştri. Perioadele de criză, cum este si pandemia COVID-19, aduc cu sine o serie de vulnerabilităţi, care au nevoie de răspunsuri ferme si rapide pentru a nu se transforma în intoleranţă, rasism şi xenofobie”, a afirmat Nicolae Ciucă, printr-un comunicat de presă al Guvernului.

El a mai spus că „promovarea dialogului între majoritate si minorităţile naţionale, a toleranţei şi coeziunii sociale, sunt elemente esenţiale pe care mi le-am asumat în calitate de prim-ministru”.

„Consider, de asemenea, că Guvernul României şi instituţiile statului au datoria morală să-şi fundamenteze acţiunile pe respect faţă de toţi cetăţenii României, să repună la temelia societăţii corectitudinea, adevarul şi onoarea. La mulţi ani, tuturor cetăţenilor români ce aparţin minorităţilor naţionale!”, a conchis premierul.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri