Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nicolae Ciucă: 'Nu trebuie să excludem şi varianta negocierii la două ministere!'

Inquam Photos / Octav Ganea
nicolae ciuca

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, la PNL Iaşi, că nu există niciun fel de discuţie în momentul de faţă despre amânarea, cu atât mai puţin despre nerealizarea rocadei guvernamentale, informează News.ro.

Ciucă a mai precizat că în momentul de faţă cea mai simplă modalitate este să se facă rocadă conform înţelegerii din protocol, dar având totuşi în vedere dinamica şi evoluţia întregii situaţii, nu trebuie să excludă şi varianta negocierii pe unu la două ministere, dar dacă se depăşeşte această măsură şi dacă se întâmplă ca această rocadă să se facă altfel decât în linişte de fiecare parte, atunci nu o să aibă de câştigat, ci doar de pierdut.

Nicolae Ciucă le-a transmis liberalilor din Iaşi că în perioada următoare urmează rocada la Guvern

”Nu există niciun fel de discuţie, în momentul de faţă, despre amânarea, cu atât mai puţin despre nerealizarea ei. Ca atare, la finele lunii mai, nici pe 24 că este ziua partidului, nici pe 25 de Înălţare, puţin mai încolo, dar se va realiza. În momentul de faţă, sigur, cea mai simplă modalitate este să se facă rocadă conform înţelegerii din protocol. Având totuşi în vedere dinamica şi evoluţia întregii situaţii, nu trebuie să excludem şi varianta negocierii pe unu la două ministere, dar dacă se depăşeşte această măsură şi dacă se întâmplă ca această rocadă să se facă altfel decât în linişte de fiecare parte, atunci nu o să avem de câştigat, ci doar de pierdut”, a arătat preşedintele PNL.

Ciucă vrea rocadă în „liniște”

El a precizat că ”rolul conducerii partidului este să facă în aşa fel încât această rocadă să se realizeze în linişte cu preluarea şi continuarea obiectivelor guvernamentale, pentru că acesta ne este obiectul pe anul 2023 şi să pregătim anul 2024”. Nicolae Ciucă s-a referit şi la ceea ce au de făcut.

”V-aş ruga foarte mult, am transmis după BPN-ul trecut câteva formule de organizare la nivel central şi la nivel local. Nu avem timp să aşteptăm să treacă Paştele viitor ca să ne putem organiza şi să încep să ne desfăşurăm activitatea politică la nivelul fiecărei organizaţii, fiecărei filială. Din momentul în care am luat respectiva decizie, aprobată în BPN, am stabilit cu domnul Secretar General să lăsăm o perioadă, nu este mare lucru şi nici nu este cine ştie ce sofisticaţiune, este o chestiune care este prevăzută în statut, doar că este sistematizată într-un anume fel. După care, o să facem în aşa fel încât să discutăm modul în care ea se transpune în practică. Avem nevoie de organizare şi de activitate politică de la nivelul (...) până la nivelul conducerii centrale a partidului”, a mai spus premierul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.