Nicolae Ciucă, premierul propus de PNL! Rareș Bogdan: 'Noaptea întotdeauna este un sfetnic bun'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 18-11-2021

Actualizat: 18-11-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Liberalii au decis, joi, într-o ședință fulger a Biroului Executiv, să-l nominalizeze pe Nicolae Ciucă pentru funcția de premier pentru formarea Guvernului PNL-PSD-UDMR. Nicoale Ciucă va negocia direct cu Marcel Ciolacu și Kelemen Hunor formarea viitorului Guvern. Decizia vine după ce Florin Cîțu s-a întâlnit miercuri seară cu președintele Klaus Iohannis și au discutat despre numele viitorului prim-ministru.

„Noaptea întotdeauna este un sfetnic bun. A fost o discuție absolut firească, cu toate opțiunile pe masă. Florin Cîțu a spus ieri că orice membru al PNL poate fi premier. Am convenit împreună că Nicolae Ciucă e cea mai bună soluție. Florin Cîțu în nici un caz nu a pierdut, e în continuare președintele partidului, suntem în spatele său. Florin Cîțu e la fel de puternic ca până acum. Suntem convinși că PSD îl va accepta pe Nicolae Ciucă”, a spus Rareș Bogdan.

Rareș Bogdan a pledat pentru accelerarea negocierilor cu PSD.

„Ce este extrem de important și fac un apel cu toată deschiderea către posibilii noștri viitori parteneri de guvernare, sper să aibă înțelepciunea să îl accepte pe Nicolae Ciucă ca premier pentru următoarele 18 luni, să grăbim, deci să nu mai întârziem cu absolut nimic și să grăbim finalizarea programului de guvernare pe cele trei capitole încă neîncheiate, Justiție, Finanțe și, de asemenea, pe Muncă, după care să trecem imediat la construirea Guvernului după modalitatea pe care am convenit-o împreună, adică ministere legate de securitatea națională, Apărare și Interne, ministere avizatoare, ministere de investiții, ministere economice, ministere sociale. Sunt absolut convins că putem să construim un Guvern puternic, dar România nu mai are timp cu noi, oamenii nu mai au timp să aștepte”, a declarat prim-vicepreședintele PNL.

Rareș Bogdan a spus că este obligatoriu să fie finalizate negocierile în următoarele patru zile.

„Este obligatoriu ca din momentul acesta, în următoarele patru zile, să finalizăm orice negociere pentru că suntem persoane mature și înțelegem că din acest moment intrăm în linie dreaptă pe PNRR, cele 30 de miliarde, avem o mulțime de lucruri pe care trebuie să le realizăm urgent, plus criza pandemică, chiar dacă a scăzut numărul de cazuri, este una de care trebuie să ne preocupăm în mod constant. Vom cădea de acord și asupra modalității de creștere a pensiilor, sunt absolut convins – sigur, uitându-ne exact la banii care există în buget și la estimările pe care le avem. Vom păstra cota unică, este linie roșie pentru Partidul Național Liberal, și, bineînțeles, vom crește procentul de alocare pe investiții pentru că este extrem de important”, a adăugat Rareș Bogdan.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri