Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nicolae Dică l-a exclus pe Cătălin Golofca din lotul pentru meciul cu FC Voluntari

www.agerpres.ro
Nicolae Dică

Nicolae Dică, a anunţat, joi, că mijlocaşul Cătălin Golofca nu face parte din lotul echipei sale pentru meciul cu FC Voluntari, din etapa a XIV-a a Ligii I, prima a returului sezonului regulat. Golofca a fost aspru criticat de patronul Gigi Becali, pentru viaţa extrasportivă nepotrivită pe care o are.

"Aşa am decis eu, să nu fie în lot, am considerat că sunt alţi jucători care merită să fie în lot. Golofca nu e un jucător problemă, dar aşa am considerat la meciul ăsta să nu fie în lot. Cred că va mai fi în lot în viitor, depinde de el, de cum se va antrena. Nu mai vreau să mai dezvolt acest subiect, am spus că nu este în lot, atât. Am avut discuţii şi cu el şi cu tot grupul, dar nu vreau să divulg ceea ce am discutat", a declarat Dică, într-o conferinţă de presă.

Dică nu a dorit să comenteze un posibil transfer al dinamovistului Adam Nemec la FCSB: "Nu vreau să vorbesc acum despre transferuri pentru că nu e perioadă, până în iarnă mai sunt multe meciuri. Am multe lucruri de rezolvat decât să mă gândesc la transferul lui Nemec."

Dică spune că meciul cu FC Voluntari este dificil şi din cauza faptului că echipa este antrenată de un fost dinamovist.

"E o echipă cu mare experienţă în Liga I, au jucători are pot decide meciul printr-o execuţie, care Marinescu, Cernat. O echipă care joacă foarte bine pe contraatac, ne va aştepta un joc foarte greu. Şi în meciul tur am câştigat în ultimul minut, am avut un meci foarte greu cu ei. Au un antrenor cu trecut dinamovist şi îşi doreşte foatre mult să câştige contra Stelei. Am văzut şi declaraţiile că îşi doresc ca CFR să câştige campionatul, ne-am obişnuit cu astfel de lucruri. Nu e treaba mea însă, eu ştiu că trebuie să antrenez şi la finalul campionatului vom vedea", a declarat el, conform News.ro.

Citește și: Atac românesc în Premier League: Denis Alibec și Florin Andone ar putea ajunge la ultima clasată din Anglia! Anunțul lui Gigi Becali

Tehnicianul se teme de că jucătorii săi pot fi expuşi la accidentări, în urma programului de meciuri foarte încărcat.

"Jucătorii care au fost la naţională au venit cu un moral bun pentru că au obţinut patru puncte, toţi jucătorii de la Steaua au avut evoluţii bune. Este clar însă că e puţină oboseală, urmează să jucăm diin nou din trei în trei zile. Trebuie să fiu atent pentru că trebuie să introduc jucătorii care sunt într-o formă fizică bună. Jocurile sunt grele şi mi-e frică de aceste accidentări. Pintilii face antrenament separat, are o accidentare mai gravă de când a venit de la naţională. Coman s-a antrenat azi cu echipa, Denis s-a antrenat normal în ultima săptămână", a afirmat el

Dică spune că Denis Alibec se poate adapta la orice campionat european.

"Au fost jocuri în cupele europene când Alibec a jucat foarte bine şi s-a discutat că a avut oferte. Eu cred în Denis Alibec, sunt sigur că el va avea evoluţii bune în continuare şi se va putea transfera la o echipă puternică. E un jucător cu foarte multe calităţi, cred că se poate adapta în orice campionat", a spus antrenorul.

Nicolae Dică l-a felicitat pe fostul său adversar din Liga I Cosmin Contra, devenit selecţioner după ce a antrenat pe Dinamo, pentru debutul bun avut la echipa naţională.

"Felicitări lui Contra pentru că a reuşit să facă două rezultate foarte bune, dar are şi el nevoie de timp pentru a-şi pune în practică ceea ce doreşte la echipa naţională. Dar începutul este foarte bun. Am vorbit cu Adi Mutu şi mi-a povestit ce trebuie să facă la naţională. Mă bucur că e alături de Cosmin şi cred că o să-l ajute foarte mult să aibă rezultate pozitive. Sunt şanse mai mari să ajungem la europene decât la mondiale", a declarat Dică.

Mijlocaşul Constantin Budescu speră ca FCSB să nu mai facă paşi greşiţi în campionat.

"Am făcut mulţi paşi greşiţi în tur, sperăm să nu mai facem atât de multe greşeli. Era bine ca acest meci să se joace la Ploieşti, dar acum trebuei să meregem să câştigăm, nu mai contează unde se joacă", a spus el.

Budescu spue că selecţionerul Cosmin Contra a venit cu un suflu nou la echipa naţională şi că acum jucătorii vin cu plăcere la lotul primei reprezentative.

"La naţională a fost foarte bine, dar lumea tot nu e mulţiumită. Dacă faci un meci bun şi câştigi a fost adversarul slab. Dar noi ne-am făcut treaba. Sperăm să fie din ce în ce mai bine, am stat doar o săptămână împreună, noi vrem să devenim o echipă bună şi să ne calificăm. Contra a venit cu un nou suflu, e o schimbare, şi lucrurl ăsta ne bucură. Jucătorii vin cu plăcere la naţională", a declarat fotbalistul.

Budescu îşi doreşte să joace împreună cu Denis Alibec în acest final de an, după ce nu prea au avut ocazia să o facă până în prezent din cauza accidentărilor: "Vom vedea dacă pleacă Alibec în iarnă. Sper ca el să-şi revină, pentru că nu am apucat să mai jucăm împreună. Sper să o facem acum pe final de an şi să facem treabă bună."

FCSB va evolua, vineri, de la ora 20.45, în deplasare, cu FC Voluntari, în primul meci al etapei a XIV-a a Ligii I. Partida se va disputa în Pipera şi va fi prima în nocturnă pe arena echipei din Voluntari.

Golofca nu e un jucător problemă, dar am decis să nu facă parte din lot pentru acest meci. Cred că va mai fi în lot în viitor, depinde de el, cum se va antrena. Nu mai vreau să dezvolt acest subiect, am spus că nu este în lot. Am avut discuţii şi cu el şi cu restul lotului, dar nu vreau să divulg ceea ce am discutat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.