Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nicolae Stanciu, despre dispariţia de la clubul Al Ahli: 'Nu am fugit de la echipă'

FC Steaua
Nicolae Stanciu

Internaționalul Nicolae Stanciu a precizat care este situația reală la echipa sa de club, Al Ahli, potrivit mediafax.

Convocat de selecționerul Cosmin Contra pentru dubla cu Norvegia și Malta din cadrul preliminariilor pentru EURO 2020, jucătorul în vârstă de 26 de ani a făcut lumină în ceea ce privește "fuga din Arabia Saudită".

"Nu am fugit de la echipă, așa cum s-a scris. După mai multe notificări ale avocatului am decis că e mai bine să plec, pe data de 14 mai, când ei aveau ultimul termen de plată. Am plecat, până atunci am avut meci, pe 11, am înscris. Până pe 14 m-am antrenat, nu am pierdut nimic. Între timp situația s-a rezolvat și o să mă întorc acolo, pe mine nu m-a afectat deloc, nu am fost stresat. Știam că se va rezolva pentru că cei de acolo nu mai au probleme cum au avut în trecut", a precizat Nicolae Stanciu într-un interviu oferit pentru FRF TV.

Citește și: Prima REACȚIE din PSD după ATACUL lansat de Administrația Prezidențială privind alegerea nominală a președinților de CJ

Fostul mijlocaș al grupării din Belgia, Anderlecht, a mărturisit că nu regretă transferul în Arabia Saudită, dar a punctat că încă nu s-a acomodat în lumea arabă.

"Nu regret, fotbalistic vorbind. Echipele au în componență câte opt străini. Este un nivel destul de ridicat. Din punctul ăsta de vedere nu regret și nu cred că am făcut un pas în spate așa cum au spus toți. În schimb cu viața de acolo și cum se trăiește mi-e mai greu. Nu m-am acomodat așa bine, dar ușor ușor cred că o să înceapă să îmi fie bine dacă o să continui acolo.

Citește și: Șeful Poliției Române a EXPLODAT după moartea polițistului din Timiș - Acțiunea a fost organizată defectuos

(n.red. - cum arată viitorul lui) - Nu știu dacă e legat de Al Ahli, sunt jucătorul lor, dar nu știu ce se va întâmpla pentru că trebui numit antrenor nou acolo și nu știu cine va veni. În zona aceea când se numește un antrenor nou, probabil va dori să își aducă jucători, din ce știu eu este un număr limitat la jucători străini, opt. Vom vedea ce se va întâmpla", a mai adăugat Nicolae Stanciu, care mai are contract cu gruparea Al Ahli până în iunie 2021. A evoluat în 10 meciuri pentru formația din Arabia Saudită și a marcat de două ori.

Potrivit site-ului de specialitate, Nicolae Stanciu este cotat la 3,5 milioane de euro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.