Nicolas Dominguez s-a accidentat după primul său gol marcat pentru Nottingham Forest

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 02-10-2023

Actualizat: 02-10-2023

Article thumbnail

Sursă foto: News.ro

Mijlocaşul argentinian Nicolas Dominguez a marcat primul său gol pentru echipa Nottingham Forest, în partida încheiată la egalitate pe teren propriu, scor 1-1, cu formaţia Brentford, duminică, în etapa a 7-a a campionatului de fotbal al Angliei, potrivit Agerpres.

Dominguez a înscris cu capul în minutul 65, restabilind egalitatea pe tabela de marcaj, după ce oaspeţii reuşiseră deschiderea scorului prin Christian Norgaard (58).

Fotbalistul sud-american, aflat la cel de-al doilea său meci în tricoul "pădurarilor", după transferul său de la Bologna, la începutul lunii trecute, a părăsit terenul accidentat în minutul 80.

Nottingham Forest a evoluat aproape întreaga repriză secundă în inferioritate numerică, după eliminarea lui Moussa Niakhate, care a văzut al doilea cartonaş galben în minutul 56.

Acesta a fost al treilea meci fără victorie pentru Nottingham Forest, ocupanta locului 11 în clasament, în timp ce Brentford (locul 13) nu a mai reuşit să câştige de cinci etape.

Rezultate:

Sâmbătă

Aston Villa - Brighton 6-1

Au marcat: Watkins (14, 21, 65), Estupinan (26, autogol), Jacob Ramsey (85), Douglas Luiz (90+7), respectiv Fati (50).

Wolverhampton - Manchester City 2-1

Au marcat: Ruben Dias (13 - autogol), Hwang (66), respectiv Julian Alvarez (58).

Everton - Luton Town 1-2

Au marcat: Calvert-Lewin (41), respectiv Lockyer (24), Carlton Morris (32).

Manchester United - Crystal Palace 0-1

A marcat: Joachim Andersen (25).

Newcastle United - Burnley 2-0

Au marcat: Almiron (14), Isak (76 - penalty).

Bournemouth - Arsenal Londra 0-4

Au marcat: Saka (17), O˜degaard (44 - penalty), Havertz (53 - penalty), Ben White (90+3).

Portarul Ionuţ Radu a fost rezervă la Bournemouth.

West Ham United - Sheffield United 2-0

Au marcat: Jarred Bowen (24), Soucek (37).

Tottenham Hotspur - Liverpool 2-1

Au marcat: Son Heung-min (36), Matip (90+6 - autogol), respectiv Gakpo (45+4),

Duminică

Nottingham Forest - Brentford 1-1

Au marcat: Nicolas Dominguez (65), respectiv Norgaard (58).

Luni se dispută partida Fulham - Chelsea.

Clasament: 1. Manchester City 18 puncte, 2. Tottenham 17 puncte, 3. Arsenal 17 puncte, 4. Liverpool 16 puncte, 5. Aston Villa 15 puncte etc.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri