Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a declarat sâmbătă că doreşte să aibă relaţii de respect cu administraţia Statelor Unite şi să vorbească "face to face" (faţă în faţă - n.r.) cu liderul acestei ţări, Donald Trump, transmite EFE, citează agerpres.ro.
"Spuneţi-i preşedintelui Donald Trump că năzuiesc ca într-o zi să dau mâna cu el şi să vorbesc 'face to face', în condiţii de respect, de avantajele pe care trebuie să le aibă şi le pot avea relaţiile bune între guvernul Statelor Unite şi guvernul bolivarian al Venezuelei", a spus Maduro, într-un eveniment televizat, prilejuit de semnarea unor acorduri cu directorii companiei americane Horizontal Well Drillers.
Totodată, Maduro şi-a exprimat speranţa "să se deschidă porţile mai degrabă mai devreme decât mai târziu" pentru ca relaţiile tensionate dintre cele două ţări să fie "la înălţime". "Către aceasta tind şi voi depune toate eforturile", a insistat el.
Trump a avut o atitudine critică faţă de guvernul Venezuelei şi a declarat că această ţară este "un dezastru". Preşedintele american s-a întâlnit în mai multe rânduri cu lideri regionali şi şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu criza venezueleană, aminteşte EFE.
Nicolas Maduro dorește să vorbească 'face to face' cu Donald Trump
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

753
Trump face ”curățenie” la Casa Albă - După demiterea procurorului general ar urma șeful FBI și secretarul armatei
753

1.253
Mișcare majoră a armatei americane în România: Apache, folosite inclusiv contra dronelor
1.253

54
Israelul şi Kuweitul anunță respingerea unor atacuri iraniene cu rachete şi drone
54

43
Havana grațiază peste două mii de persoane în urma presiunilor SUA
43

63
Atenţionare de călătorie pentru Ungaria: Interdicţie de circulaţie aplicabilă vehiculelor de peste 7,5 tone
63

1.890
Se pregătește o intervenție în forță pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz - Statele din Golf cer aprobarea ONU
1.890

41
Donald Trump impune noi taxe vamale pentru medicamente şi le modifică pe cele pentru metale
41

127
Atentat la bordul unui tren de mare viteză din Germania - Un bărbat a detonat dispozitive explozive înainte de a fi imobilizat
127

80
Iranul instituie un ”punct de taxare” pentru petroliere în Strâmtoarea Ormuz
80

2.365
Rusia intră în ecuația crizei din Ormuz: Ce garanții a obținut Serghei Lavrov în urma discuției cu Abbas Araghchi pe fondul tensiunilor cu SUA și Israel
2.365

4.842
Cutremur la vârful Armatei SUA: Hegseth îl demite pe șeful Statului Major, în plin război în Iran
4.842

3.179
Povestea lui Goliat, pus în practică de Iran în războiul cu SUA: cum câștigă de fapt Teheranul un război aparent pierdut / „Voi aveţi ceasurile, noi avem timpul”
3.179

4.393
Mobilizare globală! Aproximativ 40 de țări cer „redeschiderea imediată şi necondiţionată” a Strâmtorii Ormuz și amenință Iranul cu sancțiuni
4.393
















Comentează