Nicolas Onuţu, înainte de semifinala cu Georgia din Rugby Europe Championship - Nu mergem ca victime sigure

Autor: Anca Flondor

Publicat: 03-03-2026 15:08

Article thumbnail

Sursă foto: rugbyromania

Internaţionalul Nicolas Onuţu a declarat, marţi, că el şi colegii săi nu vor fi victime sigure în semifinala cu Georgia din Rugby Europe Championship 2026. A recunoscut însă că la nivelul primei reprezentative este nevoie de o schimbare de atitudine.

"Avem nevoie să jucăm cu atitudine, nu mergem în Georgia ca victime sigure. Vrem să arătăm ambiţie, să fim mai buni în ofensivă decât în ultimele meciuri şi mai puternici în defensivă. Vreau să văd mai multă viteză în jocul nostru. Nu e nimic imposibil în Georgia", a spus Onuţu, la finalul antrenamentului naţionalei desfăşurat în Complexul Sportiv Steaua din Capitală.

Jucătorul consideră că Georgia este favorită, însă subliniază că surprize pot apărea oricând.

"Eu am venit în noiembrie şi s-au schimbat destul de mulţi jucători. Nu ştiu ce se întâmplă, dar avem multă treabă. E foarte important să ne schimbăm atitudinea. Sigur, Georgia este favorită clară în acest meci. Însă în sport tot timpul pot apărea surprize, de ce nu şi acum", a precizat Nicolas Onuţu,

Echipa naţională de rugby a României va întâlni Georgia în semifinalele Campionatului European, duminică 8 martie, de la ora 13:00, pe Stadionul Avceala din Tbilisi.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri