Nicolo Fagioli (Juventus), suspendat şapte luni pentru pariuri ilegale

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 17-10-2023

Actualizat: 17-10-2023

Article thumbnail

Sursă foto: flashscore.ro

Nicolo Fagioli, mijlocaşul lui Juventus Torino, a primit o suspendare de şapte luni după ce a recunoscut că a pariat pe meciuri de fotbal, a decis marţi procurorul Federaţiei italiene de fotbal (FIGC), informează agenţiile ANSA şi EFE.

Fagioli, în vârstă de 22 de ani, a fost de asemenea amendat cu 12.500 de euro şi va trebui să participe la şedinţe de tratament pentru a lupta cu dependenţa sa de jocurile de noroc, potrivit Agerpres.

Mijlocaşul a fost găsit vinovat de încălcarea articolului 24 din codul fotbalului italian, care interzice pariurile la evenimentele fotbalistice organizate de FIGC, UEFA şi FIFA.

Fagioli a primit o pedeapsă relativ blândă după ce şi-a recunoscut vinovăţia şi a ajuns la un acord cu FIGC.

El este primul jucător al cărui nume a fost menţionat în scandalul în care sunt anchetaţi şi compatrioţii săi Sandro Tonali (Newcastle United) şi Nicolo Zaniolo (Aston Villa).

Sandro Tonali şi Nicolo Zaniolo au părăsit joi cantonamentul naţionalei Italiei din cauza implicării lor în această anchetă legată de pariuri sportive ilicite.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri