DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Nicotina: înţelegerea rolului şi a impactului ei în legătură cu fumatul

Nicotina
dfg

Ca în multe alte domenii, și în cel al fumatului există diferențe considerabile între ceea ce crede sau vorbește lumea și ceea ce este cercetat şi dovedit din punct de vedere ştiinţific. Iar miturile care se propagă cu privire la tutun, componentele sale și arderea lui nu fac decât să creeze și mai multă confuzie în rândul primilor interesaţi de a avea informaţii relevante şi corecte: fumătorii.

Nicotina, bat-o vina?

Nicotina a fost mereu percepută ca „țap ispășitor” pentru o mare parte dintre problemele legate de fumat. Nu există nicio îndoială că nicotina dă dependență și dăunează sănătății, dar contrar unor prejudecăţi, nicotina nu este principala cauză a bolilor cauzate de fumat.

Ceea ce poate nu se ştie e că tot nicotina este ingredientul principal folosit în terapiile care îi ajută pe fumători să se lase de fumat. Cauza majoră a problemelor de sănătate și mortalitate în rândul fumătorilor o reprezintă arderea țigărilor. În urma combustiei apare fumul, care conține mii de substanțe, dintre care foarte multe sunt nocive. Atunci când aprinde o țigară, creierul fumătorului caută nicotină, dar, prin arderea tutunului, fumătorul inhalează inevitabil și toate aceste substanțe nocive. Tocmai de aceea, produsele folosite în terapiile care îi ajută pe fumători să se lase de fumat conțin doar nicotină.

Pe scurt, nu substanța e de vină, ci procesul prin care este extrasă din tutun în timpul fumatului, și anume prin ardere. Spre exemplu, produsele care încălzesc tutunul în loc să-l ardă generează niveluri semnificativ mai reduse ale substanțelor nocive în comparație cu fumul de țigară.

Ce știm despre nicotină și efectele ei în organism?

content-image

Că este un compus chimic prezent în mod natural în planta de tutun. Odată inhalată, nicotina este absorbită prin plămâni direct în sânge şi este transportată în ţesuturi şi organe, inclusiv în creier. Odată instalată acolo, influențează și afectează funcțiile creierului, emoțiile și memoria. Dar efectele ei se manifestă și în restul corpului. Printre altele, generează o îngustare temporară a vaselor de sânge, crește tensiunea arterială și accelerează ritmul cardiac. În cele din urmă, expunerea îndelungată la nicotină mărește toleranța organismului la această substanță și creează dependență până în punctul în care renunțarea la fumat devine extrem de greu de realizat.

Nicotina este unul dintre motivele pentru care unii adulți fumează. Alte motive pot include gustul, ritualul și experiența senzorială. Pentru ca fumătorii adulţi, care altfel ar continua să fumeze, să treacă de la ţigări la alternative fără fum, aceste produse ar trebui, de obicei,  să conţină nicotină şi să ofere, de asemenea, un gust şi o experienţă acceptabile. Pentru majoritatea fumătorilor, aceasta înseamnă prezența nicotinei.

Deşi creează dependenţă şi nu e lipsită de riscuri, nicotina nu este cauza principală a bolilor asociate fumatului.

Principala cauză a riscurilor pe care fumatul le prezintă pentru sănătate o reprezintă nivelurile ridicate ale compuşilor nocivi din fumul rezultat în urma arderii unei țigări.

Concluzii fără confuzii

Nu nicotina este vinovatul principal pentru bolile asociate fumatului, ci felul în care este consumată. Cea mai sigură cale pentru a reduce riscurile asociate obiceiului dăunător al fumatului este renunțarea completă. Pentru cei peste un miliard de fumători care continuă să fumeze, folosirea produselor alternative, care nu ard tutunul, oferă satisfacția nicotinei și prezintă riscuri mai reduse pentru sănătate decât fumatul, este o alegere mai bună decât continuarea fumatului.

Material realizat cu susținerea Philip Morris România

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.