Nicușor Dan, replică pentru Gabriela Firea, după ce a fost amenințat că va fi dat în judecată

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 03-09-2019

Actualizat: 03-09-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Între primarul Capitalei, Gabriela Firea și deputatul Nicușor Dan este un scandal de proporții din cauza proiectului de restaurare a Parcului Cișmigiu. Firea îl acuză pe Nicușor Dan și asociațiile civice că mint în momentul care spun că prin acest proiect se vor defrișa pomi din Parcul Cișmigiu și i-a avertizat pe aceștia că în cazul în care vor continua să răspândească informații false, atunci vor fi dați în judecată.

Citește și: Gabriela Firea declanșează războiul TOTAL cu Nicușor Dan: îl amenință că-l dă în judecată

În replică, Nicușor Dan îi transmite primarului Capitalei să facă public proiectul tehnic de reabilitare a Parcului Cișmigiu și atunci nu va mai fi nicio problemă.

”Gabriela Firea îi amenință public cu judecata pe cei care critică proiectul său pentru Parcul Cișmigiu.

A trecut deja o lună de când societatea civilă îi cere Gabrielei Firea proiectul tehnic în baza căruia s-au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea Parcului Cișmigiu, în valoare de 10 milioane euro. Comunicarea în spațiul public a proiectului tehnic ar pune capăt oricăror speculații și ar dovedi cine are dreptate.

Asociația Salvați Bucureștiul a înregistrat la Primăria Municipiului București în 13.08.2019 o cerere de informații publice prin care solicită proiectul tehnic. În situația în care nu primește răspuns până la termenul legal din 13.09.2019, va înainta o cerere în instanță pentru a obliga Primăria la comunicarea informațiilor solicitate.

Administrația publică se face cu acte, nu cu vorbe fără acoperire.

Amintesc că Gabriela Firea a mai anunțat public un proces împotriva mea pentru afirmații calomnioase la adresa sa, a înregistrat respectivul proces, dar procesul a fost anulat de instanță pentru că nu a plătit taxa de timbru.”, scrie Nicușor Dan.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri