Nicu Ştefănuţă: Prioritatea României în 2026 ar trebui să fie apărarea şi securitatea naţională

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 12-12-2025 17:32

Article thumbnail

Sursă foto: Mediafax

Vicepreşedintele Parlamentului European, Nicu Ştefănuţă, consideră că prioritatea României în 2026 ar trebui să fie apărarea şi securitatea naţională, mai ales că ţara se află "într-o situaţie foarte slabă, periculoasă", potrivit europarlamentarului, informează agerpres.ro.

"Eu cred că partea de apărare şi securitate este foarte importantă. Ştiu că e un subiect nepopular, ştiu că oamenii nu vor să audă, ştiu ca au alte probleme, ştiu ca au probleme economice, sociale, multe alte, dar suntem şi într-o situaţie foarte slabă, periculoasă - e situaţia slabă, e cel mai uşor să ataci. Deci consider că partea de apărare este foarte importantă", a declarat Nicu Ştefănuţă în conferinţă de presă.

Potrivit lui Ştefănuţă, "dacă lăsăm Ucraina de izbelişte, Ucraina nu este doar o ţară vecină, este ciotul de care se împiedică aliotmanul, vorba lui Eminescu, adică dacă nu ar fi ei în cale, nu ştiu în ce situaţie am fi noi. Am fi într-o situaţie foarte proastă".

Nicu Ştefănuţă crede că este foarte important ca România să pregătească "infrastructura, mai ales infrastructura civilă".

"În caz de Doamne fereşte, trebuie să ai şi spitale foarte bune, trebuie să ai şi transporturi foarte bune. Eu aş investi foarte mult în această infrastructură de spitale, de transporturi. Şi dacă ne păzeşte Dumnezeu şi nu se întâmplă nimic, atunci le ai pe mai departe. Deci nu e o investiţie proastă de făcut", a adăugat vicepreşedintele PE.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri