Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nicușor Dan, clarificări despre plângerea depusă la DNA împotriva fostului arhitect şef al Capitalei: 'Procurorul rămâne să încadreze fapta'

Adevarul
Nicusor Dan

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a făcut, vineri, clarificări cu privire la sesizarea depusă la DNA care îl vizează pe fostul arhitect şef al Capitalei Ştefan Călin Dumitraşcu, pe care edilul îl consideră vinovat de abuz în serviciu. Edilul a explicat că acesta ar fi aprobat nişte documente prin care unui teren din una dintre cele mai scumpe zone ale Capitalei i-a fost schimbată destinaţia de zonă verde. Dan a susţinut că, în cel puţin două astfel de cazuri, documente care au schimbat destinaţia unor terenuri din zone foarte scumpe din Bucureşti au fost declarate nelegale de către instanţe de judecată.

”Este un teren în intersecţia Primăverii cu Aviatorilor, un teren care figurează ca spaţiu verde în Planul de urbanism PUZ Zone protejate. Este un articol de lege care spune foarte clar că nu se poate schimba destinaţia de spaţiu verde şi aşa cum şi în cazul ăsta, şi în alte cazuri s-a întâmplat, s-a dat un PUZ prin care s-a schimbat destinaţia de spaţiu verde cu încălcarea flagrantă a legii. Sunt cel puţin două alte situaţii în care instanţele s-au pronunţat şi au spus că e nelegal, în Kiseleff şi în Modrogan. Ce am spus eu la DNA, am spus că valoarea terenului a crescut cu cel puţin 3 milioane de euro, adică un proprietar avea un teren care avea o valoare relativ redusă, fiind spaţiu verde, şi deodată, din nişte hârtii care s-au făcut, i-a crescut valoarea cu trei milioane de euro. Asta, în opinia mea, înseamnă abuz în serviciu cu folos necuvenit pentru altul”, a declarat Nicuşor Dan, vineri, răspunzând unor întrebări.
Întrebat dacă fostul arhitect şef a primit mită, edilul a răspuns că nu are probe în acest sens, dar că poate spune cu certitudine că, ”după ce s-au semnat nişte hârtii” valoarea terenului a fost crescută.
Nicuşor Dan a precizat că ”procurorul rămâne să încadreze” fapta.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţa, miercuri, că a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie, Inspectoratul de Stat în Construcţii şi prefectul pentru ”nelegalitatea flagrantă a PUZ Primăverii 1 care prevede construirea pe un teren prevăzut ca spaţiu verde”. El afirma că din acte reiese că ”s-a făcut un cadou beneficiarului PUZ-ului de cel puţin 3 milioane euro”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.