Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nicuşor Dan: 'Eu îmi doresc să fiu candidat şi îmi doresc să fiu candidatul dreptei, aşa cum a fost în 2020'

Foto Inquam Photos / Octav Ganea
nicusor dan

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că îşi doreşte să fie, din nou, la alegerile locale de anul viitor, candidatul partidelor de dreapta pentru funcţia de edil al municipiului Bucureşti. El arată că a răspuns, la finalul lunii trecute, în cadrul unui raport, tuturor preocupărilor liberalilor cu privire la administraţia Capitalei. ”Nu văd un motiv pentru care lucrurile pe care le-am pornit împreună să se întrerupă”, adaugă Nicuşor Dan.

”Eu îmi doresc să fiu candidat şi îmi doresc să fiu candidatul dreptei, aşa cum a fost în 2020”, a afirmat Nicuşor Dan, miercuri seară, la Digi 24, informează News.ro.

Edilul a explicat că, la finalul lunii iulie, a prezentat celor care l-au susţinut pentru Primărie la alegerile locale trecute raportul în care răspunde celor ”zece subiecte de care organizaţia PNL Bucureşti era preocupată”.

Nicuşor Dan a menţionat că, după ce a trimis acel raport, nu a primit niciun răspuns de la PNL Bucureşti.

”Mi-am exprimat disponibilitatea de a avea o discuţie despre cum să continuăm să colaborăm pe marile proiecte ale Bucureştiului”, a adăugat edilul.

El a spus că are ”un dialog continuu” cu preşedintele PNL Bucureşti, Hubert Thuma, care este şi preşedinte al Consiliului Judeţean Ilfov, instituţie care are în comun cu Capitala mai multe Asociaţii de Dezvoltare Intercomunitare.

”Eu văd lucrurile aşa: PNL şi USR-ul au avut un candidat comun şi au avut un proiect politic comun în alegerile locale din 2020. Ulterior s-au alăturat şi Partidul Mişcarea Populară şi au făcut o majoritate în Consiliul General. Pe parcursul realizării acestui mandat pe care publicul de dreapta din Bucureşti ni l-a dat, au apărut aceste preocupări pe zece teme punctuale ale Partidului Naţional Liberal, la care eu am răspuns. Nu văd un motiv pentru care lucrurile pe care le-am pornit împreună să se întrerupă”, a declarat Nicuşor Dan.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.