Nicuşor Dan explică de ce nu a participat la funeraliile lui Ion Iliescu

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 13-12-2025 23:55

Article thumbnail

Sursă foto: Fanatik

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că a încercat să păstreze un echilibru şi de aceea nu a participat la funeraliile fostului şef al statului Ion Iliescu. Nicuşor Dan a arătat că Iliescu, ca politician, a luat ”nişte decizii extrem de discutabile”.

”În opinia mea, România a pierdut o oportunitate de a se dezvolta mult mai repede, după căderea comunismului. Ion Iliescu este responsabil de asta”, a afirmat el.

”Ion Iliescu a fost un politician cu o vastă experienţă şi cu referinţe pe mai multe direcţii pe scena politică românească şi multe dintre opiniile pe care le-a avut după ce şi-a încheiat ultimul mandat au fost relevante. Ca politician, a luat nişte decizii extrem de discutabile.

În momentul Revoluţiei, când a format un Front al Salvării Naţionale care s-a format tranzitoriu pentru a organiza alegeri corecte, apoi a ajuns un jucător în politică. Să nu uităm de mineriade, când colegi de-ai mei au fost bătuţi la propriu”, a declarat Nicuşor Dan, într-o emisiune difuzată sâmbătă seară de Kanal D.

 Totuşi, mai mulţi oameni l-au apreciat pe Ion Iliescu, a punctat Nicuşor Dan.

 ”În opinia mea, România a pierdut o oportunitate de a se dezvolta mult mai repede, după căderea comunismului. Ion Iliescu este responsabil de asta. Pe de altă parte, sunt oameni care l-au apreciat. Ca preşedinte, am încercat să păstrez un echilibru”, a explicat Nicuşor Dan.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri