Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, referindu-se la discuţiile din spaţiul public privind o posibilă suspendare a sa din funcţie, că nu vede niciun argument pentru un astfel de demers şi a atras atenţia că este o chestiune ”foarte serioasă”, pentru că un preşedinte este votat de câteva milioane de oameni.
Întrebat dacă se teme de o eventuală suspendare din funcţie, situație cu care s-a mai confruntat doar Traian Băsescu, singurul președinte al României suspendat din funcție, de două ori, Nicuşor Dan a afirmat, luni, pentru stirileprotv.ro că nu vede nici un argument pentru un asemenea demers.
”Nu văd niciun fel de argument. Totuşi e o chestiune foarte serioasă ca un preşedinte pe care l-au votat câteva milioane de oameni… Trebuie să ai nişte argumente ca să ceri suspendare sau chiar revocare”, a explicat Nicuşor Dan.
El consideră că există alte teme care ar trebui să ne preocupe.
”Sunt alte lucruri care trebuie, nu să ne îngrijoreze, ci să ne preocupe: deficitul, relansarea economică, tensiunea din societate, dar nu asta”, a adăugat Nicuşor Dan.
AUR a prezentat, în 3 octombrie, un document intitulat ”Raportul privind Lovitura de Stat din România – 24 noiembrie 2024 – 18 mai 2025”, despre care afirmă că reprezintă ”o analiză a evenimentelor care au dus la anularea alegerilor din 24 noiembrie 2024”.
Preşedintrele AUR, George Simion, s-a referit la document ca la o opoziţie la adresa ”pseudo-raportului” prezentat de către preşedintele Nicuşor Dan la Copenhaga, care făcea referire la influenţa rusă în alegerile prezidenţiale din România, şi la adresa rechizitoriului prezentat recent de procurorul general.
În plus, liderul AUR apreciază că preşedintele Nicuşor Dan ”întruneşte toate condiţiile necesare ca să fie suspendat din funcţie”.
Comentează