Nicușor Dan vrea referendum în Capitală. Cele două întrebări spinoase la care trebuie să răspundă bucureștenii

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 15-10-2024

Actualizat: 15-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Primarul general Nicușor Dan anunță, marți, că a convocat ședința Consiliului General al Municipiului București (CGMB) pentru data de 21 octombrie, pentru două proiecte privind referendumul din Capitală. Ședința CGMB a fost convocată de primarul general pentru luni, 21 octombrie, de la ora 10.00. Pe Ordinea de Zi se regăsesc cele două proiecte privind consultarea cetățenilor Bucureștiului prin referendum.

„Dacă aceste hotărâri vor fi aprobate de consilierii generali, referendumul va avea loc pe 24 noiembrie, simultan cu primul tur al alegerilor prezidențiale. Cele două întrebări la care îi invit pe bucureșteni să se pronunțe prin „DA” sau „NU” sunt următoarele:

  1. ⁠Sunteți de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului București și Primăriile de Sector a impozitelor pe venit și a taxelor și impozitelor locale colectate de la bucureșteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului București?
  2. Sunteți de acord ca Primarul General al Municipiului București să emită Autorizațiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al orașului?”, spune, pe Facebook, Nicușor Dan.

Cartoful fierbinte din mâna lui Nicușor Dan

Chestiunea unui referendum în București aduce însă și întrebarea dacă ar avea efecte în plan administrativ, asta pentru că legile privind organizarea unui referendum local arată o situație dificilă pentru edil.

„Stabilirea în concret a problemelor de interes deosebit ce pot face obiectul referendumului local este atributul exclusiv al autorităţilor publice locale şi este foarte extins putând include orice problemă calificată de autorităţile publice ca fiind de interes deosebit”, se arată în doctrina juridică și în jurisprudența instanțelor pe această temă. Cu toate acestea, există anumite limite materiale determinate de competenţa autorităţilor publice locale putând face obiectul unui referendum local doar acele probleme care ţin de competenţa autorităţilor publice locale (o analiză pe această temă, pe larg, aici).

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri