Nintendo Co intenţionează să mute o parte din producţia de console de jocuri din China în Vietnam, pentru a-şi diversifica unităţile industriale, a declarat marţi, pentru Reuters, un purtător de cuvânt al producătorului nipon de jocuri video potrivit Agerpres.
Este cel mai recent demers al unei companii privind relocarea producţiei din China, pe fondul escaladării tensiunilor comerciale dintre Washington şi Beijing, în condiţiile în care impunerea tarifelor vamale suplimentare afectează pe plan global din ce în ce mai multe companii.
Nintendo, care a externalizat în China aproape toată producţia de console de jocuri, intenţionează să mute în această vară o parte în Vietnam. Decizia este menită să diversifice riscurile şi nu să evite impactul potenţialelor tarife vamale aplicate produselor importate din China în SUA, a precizat purtătorul de cuvânt.
Alte companii din Japonia care vor să-şi mute producţia din China sunt Sharp şi Ricoh.
Luna aceasta, publicaţia financiară niponă Nikkei a anunţat, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, că unele companii din sectorul tehnologic, inclusiv HP Inc, Dell Technologies şi Microsoft Corp, intenţionează să-şi reducă semnificativ capacităţile de producţie din China.
HP şi Dell vor reloca până la 30% din producţia lor de notebook-uri, în timp ce Microsoft, Google, Amazon, Sony şi Nintendo vor să-şi mute în afara statului asiatic operaţiunile din domeniul consolelor de jocuri şi boxelor inteligente (smart speaker), precizează Nikkei.
Luna trecută, preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat impunerea unor tarife vamale suplimentare pentru o listă de produse chineze în valoare de 200 de miliarde de dolari. De asemenea, Trump a criticat China pentru că îşi devalorizează moneda şi a declarat că trebuie luate măsuri, deoarece astfel se creează condiţii de concurenţă inechitabile.
Administraţia vamală americană a început să perceapă tarife mai mari, de 25%, pentru multe produse chineze care au ajuns la 1 iunie în porturile americane, o decizie care intensifică războiul comercial între primele două economii ale lumii şi a declanşat măsuri retaliatorii din partea Beijingului.
Tarifele majorate afectează o gamă largă de produse de consum şi componente intermediare provenite din China, inclusiv modemuri şi routere de Internet, mobilă, aspiratoare şi corpuri de iluminat.
Tot la 1 iunie, China a introdus tarife vamale suplimentare pentru produse americane în valoare de 60 de miliarde de dolari, ca reacţie la decizia SUA de a majora tarifele vamale pentru produsele chineze. Ministerul chinez de Finanţe a informat că, începând cu data de 1 iunie 2019, vor fi impuse tarife vamale suplimentare variind între 5% şi 25% pentru un număr de 5.140 de produse americane. Noile măsuri ale Beijingului vizează în special produsele cosmetice, articolele de bucătărie sau sport, dar şi prezervativele sau jucăriile, care vor fi taxate suplimentar cu 25%.
Nintendo va reloca în Vietnam o parte a producţiei din China
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

709
Fermele de lapte din România, în pragul colapsului. Mulți fermieri au pus lacăt afacerii
709

76
FOTO VIDEO Constantin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea, mesaj pentru locuitori: Sunt foarte atent la toate sugestiile și la tot ceea ce trebuie făcut
76

1.299
România blochează explorarea gazelor din Marea Neagră - directorul general al Black Sea Oil & Gas
1.299

63
Cu cât au crescut exporturile de gaze naturale ale Rusiei către Europa față de anul precedent
63

31
Shell este în discuții avansate cu Venezuela pentru mai multe zone de gaze
31

28
Companiile aeriene japoneze vor crește suprataxele pentru combustibil cu 50-100% pe fondul creșterii prețurilor la combustibil
28

58
Guvernul mongol a cerut Rusiei să nu majoreze prețurile produselor petroliere care îi sunt furnizate
58

60
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
60

137
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
137

121
Statele Unite și-au extins licența pentru tranzitul petrolului rusesc către China prin Kazahstan
121

64
Ce măsuri energetice a adoptat parlamentul Italiei
64

165
Prețul petrolului Brent a scăzut a aproximativ 100 de dolari pe baril
165

3.841
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
3.841
















Comentează