Constructorul auto japonez Nissan Motor Co. a confirmat luni, în mod oficial, informaţiile apărute în presă, potrivit cărora preşedintele Consiliului de Administraţie, Carlos Ghosn, "timp de mai mulţi ani", a declarat la fisc venituri inferioare valorii reale, transmite AFP preluată de Agerpres.
Conform rezultatelor unei anchete interne, "au fost descoperite alte nereguli, precum utilizarea bunurilor companiei în scopuri personale", a informat constructorul auto japonez, care a adăugat că va propune Consiliului de Administraţie demiterea lui Carlos Ghosn "în cel mai scurt timp posibil".
Nissan a precizat că a furnizat informaţii procurorilor şi cooperează cu aceştia în cursul anchetei lor.
Anterior, cotidianul japonez Asahi Shimbun a publicat un articol conform căruia preşedintele Nissan Motor Co. Ltd., Carlos Ghosn, care deţine în paralel şi funcţia de preşedinte preşedinte director general la grupul auto francez Renault, urmează să fie audiat luni de procurorii din Tokyo fiind bănuit că şi-a ascuns o parte din salariu faţă de fisc.
"Parchetul din Tokyo a cerut luni seara directorului să vină de bună voie la sediul său...Carlos Ghosn va fi interogat iar dacă acuzaţiile se vor confirma, va fi reţinut", afirmă Asahi Shimbun.
În vârstă de 64 de ani, franco-brazilianul Carlos Ghosn, a ajuns la Tokyo în primăvara lui 1999 pentru a redresa Nissan, care tocmai încheiase un parteneriat cu Renault, iar în luna aprilie 2017 a renunţat la postul de director general al constructorului auto nipon dar a păstrat postul de preşedinte al Consiliului de Administraţie. Din această poziţie, Carlos Ghosn a fost remunerat pentru perioada aprilie 2016-2017 cu suma de aproximativ 1,1 miliarde yeni (8,8 milioane euro la cursul de atunci).
Pe lângă funcţiile pe care le deţine la Nissan şi Renault, Carlos Ghosn este şi preşedinte al Consiliului de Administraţie la un alt constructor auto japonez, Mitsubishi Motors, pe care alianţa Renault-Nissan l-a salvat de la faliment la sfârşitul lui 2016 după ce a preluat o participaţie de 34%.
Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit anul trecut cel mai mare producător mondial de automobile cu 10,6 milioane unităţi, mai mult decât Volkswagen şi Toyota. Alianţa regrupează zece mărci de automobile, 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.
În prezent, industria auto trece printr-un proces de consolidare, iar alianţa Renault-Nissan caută să-şi întărească poziţia înainte ca Ghosn, principalul ei arhitect, să se pensioneze în următorii ani, după ce a supervizat parteneriatul aproape 20 de ani.
Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.
Nisan confirmă problemele prședintelui CA și va propune demiterea sa
București
22°C
Articole Similare

7
Israelul anunţă o accelerare a producţiei de interceptori de rachetă de tip Arrow
7

23
Georgia şi Azerbaidjan pariază pe Coridorul de Mijloc din Caucaz care leagă China de Europa
23

2.138
Europa îl atacă dur pe Trump: „E ilegal și inacceptabil!” / Scandalul care a generat furia la Bruxelles
2.138

43
Netanyahu: Trump a mulțumit Israelului pentru ajutorul acordat în salvarea aviatorului american catapultat în Iran
43

892
Avertisment sumbru al AIEA: Atacurile din apropierea centralei nucleare iraniene Bushehr ar putea provoca un 'accident radiologic grav'
892

51
Rusia acuză Ucraina de un nou atac asupra conductei KTK care transportă petrol către Europa
51

17
Inundații devastatoare în Angola - Sunt cel puțin 15 morți
17

92
Xi Jinping cere dezvoltarea accelerată a unui nou sistem energetic, pe fondul crizei din Orientul Mijlociu
92

38
Moody's a îmbunătățit ratingul Republicii Moldova - Un semnal clar de încredere din exterior: cel mai bun nivel din ultimii 25 de ani
38

5.297
Răsturnare de situație în cazul tentativei de sabotaj asupra conductei TurkStream: „Marcajele de pe explozibili arată că aceştia au fost fabricaţi în SUA”
5.297

116
Purtătorul de cuvânt al armatei din Iran: „Iranul va continua războiul „atât timp cât liderii politici vor considera oportun”
116

134
Coreea de Nord - Kim Yo Jong a calificat drept o "decizie înţeleaptă" regretele exprimate de preşedintele sud-coreean referitor la dronele trimise
134

77
"Salvarea a fost un miracol de Paşte" - Retorica religioasă în laudele pentru salvarea pilotului american din Iran şi atrage critici
77
















Comentează