DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Noi achiziții pentru Juventus - Adrien Rabiot, Luca Pellegrini și Aaron Ramsey au semnat cu formația din Italia

Facebook.com
Adrien Rabiot

Juventus se întăreşte serios pentru sezonul următor, în care îşi propune câştigarea Ligii Campionilor. Massimilliano Allegri a părăsit-o pe campioana Italiei, iar în locul său a fost numit Maurizio Sarri, proaspăt câştigător de Europa League cu Chelsea şi fostul antrenor al rivalei Napoli, anunță MEDIAFAX.

Citește și: Cozmin Gușă face noi comentarii! ‘Viorica Vasilica Dăncilă s-a impus ca fiind serioasă și tare pe tocuri și a predat ștafeta, ca să râdem de cineva la nivel de PSD’

Luni, 1 iulie, gruparea din Torino a oficializat transferurile a doi jucători. Adrien Rabiot (24 de ani), fostul mijlocaş al PSG, este la Torino şi a efectuat vizita medicală, urmând să îmbrace curând tricoul campioanei Italiei.

Luca Pellegrini (20 de ani) de la AS Roma a fost transferat de bianconeri pentru 22 de milioane de euro. Fundaşul stânga a fost prezentat oficial şi a semnat un contract valabil până în 2023.

Citește și: Sorin Grindeanu transmite un mesaj! ‘Te-a fluierat’

Aaron Ramsey (28 de ani) a postat pe contul personal de Twitter o fotografie cu el în tricoul lui Juventus. Galezul a semnat un contract valabil până în 2023 şi vine liber de contract de la Arsenal. Pe lângă fostul mijlocaş al londonezilor, Juventus se mai întăreşte şi în compartimentul ofensiv. Gonzalo Higuain (31 de ani) va reveni la fosta sa echipă după împrumutul la Chelsea. Formaţia de pe Stamford Bridge nu a vrut să-l cumpere definitiv pe argentinian şi nici să-l mai împrumute pentru încă un sezon.

Citește și: Adrian Năstase lansează o serie de propuneri! ‘Nu este suficient’

În sezonul precedent, Juventus a cucerit titlul pe plan intern, dar a părăsit Liga Campionilor încă din faza sferturilor, fiind eliminată de Ajax. Olandezii s-au impus cu scorul general de 3-2.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.