Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Noi ameninţări din partea Statului Islamic: Ultima lovitură a teroriştilor

isis arme

Noi ameninţări din partea Statului Islamic.

Statul Islamic a reuşit un lucru incredibil: a luat un simbol tradiţional al musulmanilor, l-a prelucrat puţin în Photoshop şi l-a transformat în imaginea terorii. Aceasta este, pe scurt, povestea deja celebrului steag negru pe care îl vedem în toate imaginile propagandei ISIS.

Citeşte şi: Un ministru al lui Cioloş e implicat într-un dosar greu din justiţie

O casă din statul american New Jersey. Fotografia a fost făcută de un trecător, care a observat steagul negru de la intrare. Se întâmpla în august 2014, la două luni după ce gruparea teroristă Statul Islamic cucerea Mosulul, al doilea oraş ca mărime din Irak. A fost o vară în care s-a vorbit foarte mult despre aceşti jihadişti, iar steagul lor a fost în toate jurnalele de ştiri şi a circulat intens pe reţelele sociale.

Trecătorul a publicat şi el fotografia pe Twitter, care s-a viralizat imediat. Toată lumea era şocată că steagul ISIS atârnă de uşa unei case din Statele Unite. Proprietarul steagului s-a trezit şi cu poliţia acasă. Abia acum s-a lămurit toată situaţia. Nu era vorba despre un terorist, ci doar de un american musulman. Cât despre steag, adevărul este că, înainte să fie cunoscut în toată lumea drept steagul ISIS, era doar un steag tradiţional musulman, conform Digi24.

Când a fost proclamat, în octombrie 2006, Statul Islamic nu avea steag. Abia în ianuarie 2007, aparatul de propagandă a publicat o poză cu noul steag ISIS.

Este negru pentru că cele mai multe scrieri despre Mahomed pomenesc un steag negru, explică expertul american William McCants, într-o nouă carte despre ISIS. Negrul mai are și o altă interpretare simbolică: în lumea ISIS, există doar alb și negru, fără zone de gri între bine și rău, între credincioși și necredincioși.

Textul de pe steag este unul sacru pentru musulmani, folosit cu mult înainte de apariţia acestei grupări teroriste.

Citeşte şi: Primul mesaj al lui Victor Ponta pentru Dacian Cioloş

E acelaşi lucru despre care se crede că stă scris pe steagul mesagerului lui Dumnezeu, adică: "Niciun Dumnezeu în afară de Allah". Sub acest mesaj, cu litere negre într-un cerc alb, vine completarea: "Mohamed este mesagerul lui Dumnezeu". Tiparul cercului e inspirat din ceea ce se crede că a fost sigiliul profetului.

Cei care au studiat steagul ISIS spun că modelul este prelucrat digital, pentru a părea vechi.

Şi acum, mai există o întrebare: de ce a avut, totuşi, nevoie Statul Islamic de un steag? Mai mult: de ce nu şi-a făcut un steag nou, numai şi numai al său? În primul rând, pentru a face legătura între gruparea teroristă şi profetul Mahomed - o asociere menită să legitimeze Statul islamic.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.