Noi arestări în cazul atacului sângeros din Munchen

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 12-06-2017

Actualizat: 12-06-2017

Article thumbnail

Sursă foto: Focus

Poliţia germană a arestat un bărbat suspectat că ar administra un site ilegal folosit pentru a achiziţiona un pistol semiautomat Glock 17, care a fost utilizat în atacul sângeros de anul trecut din Munchen, a anunţat luni Poliţia Federală Criminală, informează DPA, potrivit agerpres.

Bărbatul de 30 de ani, care a fost arestat în sud-vestul oraşului german Karlsruhe, ar fi devenit singurul administrator al site-ului cu 20.000 de membri în 2013.

Israelul îi PEDEPSEŞTE pe palestinieni şi TAIE CURENTUL în Gaza

Adolescentul germano-iranian care a deschis focul anul trecut la centru comercial din Munchen s-a folosit de acest site de pe darknet pentru a achiziţiona ilegal un pistol semiautomat Glock-17 şi muniţie.

Potrivit procurorilor, el a cheltuit 4.350 de euro (4.900 de dolari) pe armă.

Site-ul, care poate fi accesat doar folosind instrumente ce permit ascunderea identităţii utilizatorilor şi a activităţilor online, avea de asemenea legături cu alte vânzări ilegale de stupefiante şi arme.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri